
Camelia Bogdan a trimis pe adresa redacției un drept la replică pe care îl publicăm pentru lămurirea aspectelor referitoare la domnia sa. Partea în care acuză alte persoane nu o considerăm relevantă pentru a fi considerată un drept la replică. Mai ales că sunt acuzate persoane care nu au legătură cu subiectul dreptului la replică:
„Distinsi Domni Jurnaliști,
Distinsi Domni Redactori,
Subsemnata, Dr. Camelia Bogdan, în calitate de parte vizată în articolele publicate în cadrul publicatiilor dumneavoastra, prin care se face referire la exmatricularea mea din cadrul programului de doctorat al Universității din București, solicit publicarea prezentului drept la replică, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și ale Legii nr. 190/2018 privind protecția datelor cu caracter personal.
Consider că articolele menționate, printre care:
- „Judecătoare celebră, exmatriculată de la doctorat, a pierdut procesul cu Universitatea București” – DCNews
- „Exmatriculată de la doctorat, fosta judecătoare Camelia Bogdan pierde procesul cu Universitatea București” – Știri pe Surse
- „De ce a fost exmatriculată de la doctorat de Universitatea din București Camelia Bogdan” – Adevărul
- „Camelia Bogdan a fost exmatriculată de la doctorat de Universitatea București” – Grupul de Investigații Politice dar si a altor articole accesate la adresele:
Camelia Bogdan rămâne exclusă de la doctorat
Ce s-a întâmplat cu statul mafiot al lui Băsescu?
S-a aflat de ce a fost dată afară de la doctorat fosta judecătoare Camelia Bogdan. etc, prin preluarea fara solicitarea unui drept la replica a articolului:
Camelia Bogdan a fost exmatriculată de la doctorat de Universitatea București – Grupul de Investigatii Politice.au fost publicate fără a-mi fi solicitat un punct de vedere, încălcând astfel principiile deontologiei jurnalistice și dreptul la apărare.
Totodată, în contextul în care domnul Mugur Ciuvică a fost citat în articole anterioare (...) consider că actuala campanie de discreditare la adresa mea, în pragul pronunțării într-un dosar ANTI-SLAPP(16977/299/2020), este de natură să afecteze grav imaginea și demnitatea mea profesională.
Solicit, așadar, publicarea integrală a acestui drept la replică, cu mențiunea că preluarea de conținut jurnalistic presupune, în mod firesc, solicitarea unui punct de vedere din partea persoanei vizate, în spiritul echilibrului și al corectitudinii informației.
Cadrul legal aplicabil:
- Art. 30 alin. (6) din Constituția României: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.”
- Art. 31 alin. (4) din Constituția României: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.”
- Art. 72–75 și art. 252–257 din Codul Civil, privind protecția dreptului la demnitate, imagine și viață privată.
- Legea nr. 8/1996 a presei, republicata, care reglementează dreptul la replică și obligația de publicare a acestuia în condiții echitabile.
DREPT LA REPLICĂ al Dr.Camelia BOGDAN privind articolele publicate de publicatiile antereferite pe marginea subiectului „Fostă judecătoare, exclusă de la studiile doctorale”
Subsemnata, Dr. Camelia Bogdan, vă solicit cu respect publicarea prezentului drept la replică, în virtutea dreptului la informare corectă, completă și responsabilă. Articolul publicat pe site-ul dumneavoastră conține afirmații trunchiate, prezentate fără verificare și care provin dintr-o sursă profund compromisă profesional și etic.
- Decizia privind excluderea mea de la cel de-al doilea doctorat nu este definitivă
Informația principală prezentată în articol este inexactă: decizia de excludere de la un program doctoral este contestată și se află în prezent pe rolul instanțelor, având termen de judecată la 13 noiembrie 2025. Prezentarea sa ca fapt împlinit contravine nu doar regulilor bunei informări, ci și principiului fundamental al prezumției de legalitate și al respectului față de dreptul la apărare. Avand in vedere ca litigiul pe rol vizeaza una problemele de substanta ale educatiei din Romania -organizarea studiilor de doctorat in Romania-, sunt onorata sa imi apar dreptul la diseminarea celor mai bune practici intr-un domeniu de nisa, recuperarea produsului infractiunii.
(...)
- Tentative de discreditare internațională saptamanale– respinse de organizatorii Cambridge International Symposium on Economic Crime
Domnul Ciuvică desfășoară o campanie de hărțuire publică și reputațională, care include trimiterea de scrisori calomnioase la instituții internaționale de prestigiu. Una dintre aceste tentative dateaza chiar din 30.06.20205, a vizat Cambridge International Symposium on Economic Crime, în încercarea de a-mi bloca participarea anuala, din anul 2017, in calitate de lector.
Organizatorii simpozionului, prin răspunsul oficial al Prof. Barry Rider, au respins categoric acuzațiile și și-au reafirmat încrederea în activitatea mea:
> “Dr. Bogdan, who has spoken many times before and was, at the request of the UK Government, a visiting scholar at the Institute of Advanced Legal Studies, has been commended to us by several governments and leading international lawyers. We have not received any expression of concern from the Romanian Government or judiciary, diplomatically or otherwise.”
Acest context demonstrează cu claritate atât lipsa de legitimitate morală a campaniei orchestrate împotriva mea, cât și incoerența, dacă nu chiar complicitatea structurală, a rețelelor care finanțează și diseminează atacuri la adresa celor care combat activ corupția și spălarea banilor.
- Recunoașterea internațională a activității mele în domeniul recuperării produsului infracțiunii și combaterii spălării banilor. Relevanța activității internaționale și numirea în P.R.I.M.E. Finance
Activitatea mea în domeniul combaterii spălării banilor și al recuperării produsului infracțiunii a fost recunoscută la nivel internațional, inclusiv prin hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze precum Alexandru-Marian Iancu c. România (nr. 17934/15), Voiculescu c. România (nr. 493/15) și Camelia Rodica Voiculescu și alții c. România (nr. 502/15, 1559/15, 2836/15, 2839/15), în care instanța a validat rigoarea și conformitatea deciziilor pronunțate sub coordonarea mea. În paralel, am coordonat inițiative de recuperare transfrontalieră a activelor, inclusiv în colaborare cu autoritățile din Senegal, în cadrul dosarului RAFO 2, prin intermediul inițiativei StAR. Această experiență a contribuit la numirea mea în cadrul P.R.I.M.E. Finance, o platformă internațională de experți recunoscuți în soluționarea litigiilor financiare complexe, care sprijină sistemele judiciare în gestionarea disputelor privind produse financiare sofisticate
In calitate de judecator, am avut rezultate judiciare concrete constand in recuperarea a peste 350 de milioane de euro pentru statul român
În contextul acestor atacuri sistematice și profund partizane la adresa mea, consider esențial să reamintesc opiniei publice și comunității juridice internaționale contribuția mea factuală și documentabilă la consolidarea statului de drept în România in materia in care doresc sa contribui cu si o noua monografie in materia recuperarii produsului infractiunii, domeniu care ramane de nisa in Romania, stat cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeana.
În calitate de judecător specializat în combaterea corupției și a spălării banilor, am pronunțat hotărâri definitive în dosare de mare corupție prin care am dispus confiscarea și repunerea în patrimoniul statului român a unor active în valoare totală de peste 350 de milioane de euro. Printre aceste cauze se numără:
- Dosarul ICA, în care a fost condamnat definitiv domnul Dan Voiculescu, iar patrimoniul Institutului de Cercetări Alimentare a fost reintegrat în proprietatea publică;
- Dosarul RAFO, referitor la corupție transfrontalieră, evaziune fiscală și spălare de bani, prin care s-a dispus confiscarea și repararea unui prejudiciu major adus bugetului național.
Aceste rezultate nu sunt simple statistici, ci dovezi concrete ale impactului pozitiv pe care un magistrat independent, ghidat de lege și interes public, îl poate avea în lupta împotriva corupției și a criminalității financiare.
In iunie 2025, am fost inclusa in The Panel of Recognised International Market Experts in Finance (P.R.I.M.E. Finance) — un for internațional de elită ce reunește peste 290 de experți cu o experiență profesională cumulată de peste 9000 de ani în soluționarea litigiilor financiare complexe. Sunt prima și singura reprezentantă a României în cadrul acestui panel, alături de judecători ai Curții Internaționale de Justiție, ai Supreme Court of the UK și foști lideri ai instituțiilor financiare globale.
Panelul este recunoscut de ISDA (International Swaps and Derivatives Association) ca una dintre cele șapte jurisdicții recomandate pentru arbitrajul litigiilor în materie de instrumente derivate, iar regulile sale — administrate de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga — oferă mecanisme rapide și eficiente de soluționare a disputelor în domeniul financiar internațional.
Numirea mea în cadrul P.R.I.M.E. Finance reconfirmă nu doar angajamentul meu față de bunele practici internaționale în materie de guvernanță financiară, ci și rolul României ca actor respectat în arhitectura juridică globală.
- Reafirm angajamentul față de integritate profesională și statul de drept
Refuz cu fermitate orice tentativă de intimidare sau discreditare venită din partea unor persoane aflate în profund conflict de interese. Activitatea mea profesională – în instanță, în domeniul academic și în cadrul instituțiilor/forumurilor internaționale – rămâne dedicată transparenței, luptei împotriva corupției și apărării statului de drept.
Solicit publicarea integrală a acestui drept la replică, în virtutea principiilor deontologice care guvernează jurnalismul responsabil, mai ales în domeniul juridic.
Cu considerație, Dr. Camelia Bogdan Arbitru internațional independent Membru P.R.I.M.E. Finance, VIAC, CIMAC Fost judecător la Curtea de Apel București, expert în combaterea corupției și a spălării banilor”