Ioan Andone, antrenorul echipei Dinamo, s-a plâns că fotbaliștii din afara granițelor nu vor să mai audă de Liga I, din cauza problemelor financiare grave, care au dus la insolvență și chiar faliment
Dacă în ultimul deceniu echipele din Liga I au importat fotbaliști străini pe bandă rulantă, în ultimii doi ani, numărul acestora a scăzut considerabil.
„Țepele” financiare cu care s-au ales străinii după experiențele din campionatul intern au creat o proastă reputație fotbalului românesc, iar jucătorii din afara granițelor, care au o cotă decentă, nu vor să mai riște. În plus, starea de insolvență, ba chiar faliment, în care au ajuns unele cluburi a oprit transferurile străinilor.
„Nu-și mai doresc să vină în România”
Ioan Andone, tehnicianul echipei Dinamo, a vorbit ieri despre această situație și a remarcat că este foarte greu să mai aduci în România un fotbalist decent. „Aducerea jucătorilor străini nu mai e o mare soluție, pentru că nu-și mai doresc să vină în România. Și nici nu mai găsești jucători foarte, foarte buni care să vină în România! E greu să le explici ce înseamnă insolvența, îi trimitem pe la avocați să îi întrebe de bani, de cum se plătește”, a spus „Ando”, care a venit și cu o soluție: „Mai bine promovăm jucători români, fotbaliști cu mai mare încredere, copiii ăștia pot să fie viitorul. Altfel, o să fie tragedie în fotbalul românesc.”
Încearcă să-l transfere pe Budescu
Dinamo încearcă în aceste zile să dea o lovitură pe piața transferurilor, și să-l aducă în Ștefan ce Mare pe Constantin Budescu. Atacantul încearcă să-și rezilieze contractul cu chinezii de la Dalian, apoi va negocia și cu „câinii”, dar și cu Astra Giurgiu, fiind tentat să aleagă campioana Ligii I.