Jucătoarea învinsă de Simona Halep: Nu mă aşteptam la aşa ceva
- Cristina Botezatu
- 12 martie 2014, 11:20
Canadianca Eugenie Bouchard, învinsă ieri la Indian Wells de sSimona Halep, are numai cuvinte de laudă la adresa româncei.
Bouchard reuşise să revină în meci, după ce a pierdut primul set, însă s-a lovit în decisiv de determinarea româncei de 22 de ani.
"Simona a fost foarte, foarte puternică. Mă aşteptam să întâlnesc o jucătoare bună, dar nici chiar aşa... Cred că are o defensivă foarte bună, asta e arma ei secretă. Chiar pune presiune pe adversar să termine punctul. Are o experienţă bogată, de asemenea, a câştigat multe trofee, iar asta s-a văzut în setul decisiv. A jucat foarte bine", a declarat Eugenie Bouchard.
Halep o va întâlni, azi, în sferturile de finală pe Casey Dellacqua din Australia. Citiţi şi: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Indian Wells! Cu cine va lupta pentru „careul de ași”