Joe Biden, sărbătorit de staruri americane! Ce i-au pregătit vedetele de la Hollywood

Joe Biden, sărbătorit de staruri americane! Ce i-au pregătit vedetele de la Hollywood

Joe Biden, al 46-lea președinte al Statelor Unite, va depune jurământul pe 20 ianuarie 2021. În acest context staruri americane au ales să-l sărbătorească într-un mod inedit.

Joe Biden va avea parte de o investire atipică, pe fondul pandemiei și după insurecția de la Capitol Hill.

Pentru început va fi un program special de 90 de minute, intitulat „Celebrating America”, unde îi va fi găzduit de Tom Hanks.

Programul va conține  spectacole ale vedetelor americane. Eva Longoria și Kerry Washington vor introduce pe parcursul nopții relatări despre eveniment şi spectacole muzicale.

Joe Biden va avea parte de specatacole virtuale cu Foo Fighters, John Legend și Bruce Springsteen. Vor fi şi Demi Lovato, Justin Timberlake, Ant Clemons, Jon Bon Jovi. Spectacole suplimentare sunt, de asemenea, programate să înainte de 20 ianuarie.

Unde se pot viziona?

Evenimentele în onoarea lui Joe Biden vor fi difuzată pe ABC, CBS, CNN, NBC și MSNBC și, de asemenea, transmise în direct pe canalele de socializare: YouTube, Facebook, Twitter și Twitch.

Joe Biden a fost deja sărbătorit de o serie de vedete într-un concert virtual pe aplicația Zoom. Joe Biden a avut parte de un concert special, care s-a numit ”We are people”. A participat  Joe Biden alături de soția sa, Jill.

Evenimentul a fost prezentat de Cher alături de celebra Barbra Streisand. Cher a început prin a-i transmite un mesaj de susținere viitorului președinte.

”Acesta este timpul tău. Știu că vei duce țara într-o direcție uimitoare și știu că iubești pe toată lumea, pentru că așa ești”, a spus Cher.  Artista a cântat apoi piesa ”I Hope You Find It”.

Barbra Streisand, mesaj pentru Kamala Harris și Biden

Joe Biden a avut parte de un mesaj special din partea artistei Barbra Streisand. Aceasta i-a transmis toată susținerea.  ”Amândoi aveți empatia de care avem nevoie acum mai mult ca niciodată și împreună vom ieși din aceste zile întunecate în lumină”.  Aceasta a cântat și piesa sugestivă ”Happy Days Are Here Again”.

Printre celebritățile care au bucurat audiența dar şi pe Joe Biden cu interpretări ale unor piese cunoscute s-au numărat și cântărețul will.i.am și Sophia Bush. Keegan-Michael Key și Debra Messing au fost co-prezentatori pentru strângerea de fonduri, care a permis spectatorilor să obțină un link pentru a urmări spectacolul în schimbul unei donații.

Evenimentul a durat o oră și a cuprins și mulțumirile lui Joe și Jill Biden, care au făcut remarci din când în când.

Viitorul președinte american urmează să facă jurământul miercuri la prânz, pe treptele Capitoliului, scrie retetesivedete.

Ne puteți urmări și pe Google News