„Jihadul progresist” e ultima modă în Occident! Cine încurajează terorismul în apărarea migranților?

„Jihadul progresist” e ultima modă în Occident! Cine încurajează terorismul în apărarea migranților?

Vă mai amintiți cazul șoferului italian de origine senegaleză Ousseynou Sy care amenința, în martie, că-i va ucide pe cei 51 de copii italieni captivi în autobuzul său pentru a atrage atenția asupra imigranților care mor în Mediterana? Scriitorul Alexandre del Valle crede că nu e vorba de un caz izolat și că incidentul (care nu s-a soldat, din fericire, cu victime) este dovada că se naște o nouă formă de jihadism, terorismul în apărarea imigranților. Potrivit lui del Valle, cercuri interesate folosesc drama imigranților pentru a justifica atentatele teroriste, dar și pentru a ridica la luptă împotriva Occidentului grupusculele violente de extremă stânga și pe cele ecologiste.

Nu ar fi prima oară, de altfel. când acești extremiști europeni, care nu au legătură cu religia musulmană, organizează atacuri teroriste în „sprijinul” cauzei imigranților. Alexandre del Valle dă exemplul politicianului populist olandez Pim Fortuym, ucis în 2002 de un tânăr ecologist pe nume Volkert van der Graaf. Criminalul a mărturisit în fața judecătorilor că l-a ucis pe Fortuyn pentru a-l împiedica să-i folosească pe musulmani ca „țapi ispășitori” în încercarea sa de a ajunge la putere.

Dincolo de exemplele oferite de del Valle, sunt și alte indicii că grupările de stânga și ecologiste sunt dispuse să folosească violența pentru a-și impune agenda privind eliminarea granițelor și liberul acces al imigranților în Occident. Dovadă stau atacurile cu bombă (din fericire, lipsite de victime) asupra sediilor unor partide populiste precum Liga lui Salvini în Italia sau AfD în Germania. Atacul de o sălbăticie rară asupa liderului din Bremen al AfD Frank Magnitz (care a avut mare noroc că a scăpat cu viață) demonstrează, însă. că aceste grupusculele violente (anarhiste, comuniste sau ecologiste) sunt capabile să treacă la nivelul următor- crima politică.

Revenind însă la teoria lui del Valle privind nașterea unui nou tip de terorism, e de luat în considerare ideea că liderii organizațiilor teroriste islamice al-Qaeda și ISIS au un interes aparte față de această nouă formă de terorism. „Dacă ne punem în pielea ideologilor islamiști, această nouă formă de jihad în apărarea imigranților (altfel spus, instrumentalizarea temei progresiste prin excelență a imigrației pentru a justifica violența barbară împotriva necredincioșilor ) este susceptibilă de a aduna în jurul ei, într-un viitor apropiat, din ce în ce mai mulți militanți de extremă stănga verzi și roșii (ecologiști și comuniști n.r.) care sunt și ei adepți ai violenței politice, sunt și ei la fel de ostili statelor-națiune și Occidentului ca și jihadiștii, dar din motive diferite”. Alexandre del Valle nu are nicio probă că în spatele acțiunilor teroriste ale grupurilor de extremă stânga s-ar afla rețele jihadiste. Supoziția lui se bazează pe faptul că astfel de acțiuni contribuie la atingerea rezultatelor pe care și le propun ideologi islamiști precum al-Suri (al-Qaeda) și al Adnani (ISIS). (E vorba de diseminarea în rândul populațiilor europene native a unor sentimente precum vinovăția și teama, dar, mai ales, de ridicarea la luptă a imigranților împotriva așa-zisei „islamofobii” a Occidentului.)

Ne puteți urmări și pe Google News

Scriitorul nu uită să amintească, însă, și de climatul de justificare a acțiunilor teroriste pe care presa mainstream și politicienii din stânga îl întrețin vorbind în permanență de rasism, islamofobie și nedreptățile pe care imigranții le suferă din partea statelor occidentale. E o ipoteză mult mai interesantă, la care eu unul v-aș invita să reflectați...