IMAMII RADICALI cheamă la RĂZBOI! „Pentru JIHAD, cucerirea Europei e o necesitate”. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

IMAMII RADICALI cheamă la RĂZBOI! „Pentru JIHAD, cucerirea Europei e o necesitate”. Istoria ALTFEL decât o înveți la școală

„Soluția finală a problemei Levantului (inima lumii musulmane n.r.) - după înființarea Califatului și eliminarea entității statale evreiești - va fi CUCERIREA EUROPEI”.

Acesta este mesajul șocant transmis pe internet printr-un mesaj video de imamul Mundhir Abdalah de la moscheea Masjid Al-Faruq din Copenhaga. După ani întregi de luptă pe tot continentul împotriva celor care îndeamnă la crime religioase, iată că seminția imamilor radicali, care își cheamă coreligionarii la Jihad în Europa, nu pare să fi murit.

Dimpotrivă, clericii radicali sunt la fel de activi ca înainte de atentatele care au însângerat bătrânul continent, iar autoritățile par neputincioase în fața acestui flagel.

Înregistrarea video făcută de imamul de la Copenhaga a fost postată pe internet încă din 2017, dar abia acum a fost tradusă în engleză de specialiștii de la Middle East Media Research Institute. Nimeni nu știe dacă serviciile de informații care ar trebui să-i țină pe jihadiști sub observație au aflat la timp despre predicile acestui imam.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pasajele care vorbesc despre Europa sunt de-a dreptul șocante. „Potrivit unui hadith (consemnare a vorbelor Profetului) autentic, Profetul Mahomed ne-a spus nouă că atât Constantinopole, cât și Roma, trebuie cucerite”.

Dar, în opinia lui Mundhir Abdalah, nu e vorba numai de o datorie religioasă, ci și de interesul strategic de a apăra inima lumii islamice.

„Marea Mediterană, în întregul ei, cu toate țărmurile și coastele sale, trebuie să devină pur islamică. Aceasta ar împlini promisiunea Profetului despre cucerirea Romei. Europa trebuie invadată din nou, istoria trebuie să se repete. Trebuie să avem un nou Tariq (Ibn Ziyad, comandantul militar care a cucerit Spania vizigotă n.r.) care să treacă marea prin Strâmtoare (Gibraltar n.r.) și să elibereze Al Andalus (Spania Maură n.r.) și să o aducă înapoi în sânul Islamului.

Trebuie să avem noi otomani care să intre în Balcani și să aducă această regiune înapoi în sânul Islamului. Trebuie să avem o armată mândră și pioasă de drept-credincioși care să mărșăluiască din Nordul Africii și să cucerească Roma, cu voia lui Allah.

Așa vom împlini datoria noastră religioasă a Jihadului (...) pentru a instala legea Islamului în întreaga lume. Pentru Jihad, cucerirea Europei e o necesitate, pentru că stă scris (în Coran n.r.): "luptă cu ei până când nu mai există necredință și toată lumea se închină lui Allah".

Dar este imposibil să elimini necredința înainte ca ordinea capitalistă și cea seculară să fie distruse și eliminate. Eliminarea necredinței nu va interveni doar doar cerând europenilor să se alăture Islamului.

Mass-media europeană, ordinea europeană, regulile europene îi atrag nu numai pe europeni în afara Islamului, dar chiar și pe musulmani”.

Așadar, întreaga civilizație europeană trebuie zdrobită pentru a întinde Islamul asupra întregii lumi. Dar asta nu e tot, pentru evrei, Mundhir Abdalah nu vede nicio altă soluție decât anihilarea.

Pentru predica sa, imamul a fost pus sub acuzare de procurorii danezi că propovăduiește ura și riscă până la trei ani de închisoare.