Jensen Huang, CEO Nvidia: Impactul tarifelor va fi limitat
- Teodora Vitan
- 20 martie 2025, 09:57

Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a minimizat impactul negativ al tarifelor impuse de președintele Donald Trump, afirmând că aceste măsuri nu vor avea un efect semnificativ pe termen scurt.
Impactul tarifelor impuse de Trump asupra Nvidia
Într-un interviu, Huang a declarat: ”Avem foarte multă inteligenţă artificială de construit... AI este fundaţia, sistemul de operare al fiecărei industrii în viitor. Suntem entuziasmaţi să construim în America. Partenerii noştri colaborează cu noi pentru a aduce producţia aici. Pe termen scurt, impactul tarifelor nu va fi semnificativ.”
Huang subliniază că, deși tarifele impuse de Trump ar putea crea incertitudini economice, Nvidia nu se așteaptă ca acestea să provoace daune semnificative pe termen scurt și își va continua activitățile de dezvoltare a inteligenței artificiale în Statele Unite.

Jensen Huang. Sursa foto: Facebook
Colaborarea pentru producția în Statele Unite
Huang a abordat și subiectul producției de cipuri în Statele Unite, evidențiind colaborarea companiei cu parteneri strategici pentru a sprijini producția internă.
Acesta a spus: ”Suntem la fel de entuziasmaţi ca oricine să construim în America. Colaborăm cu TSMC pentru a-i ajuta să se pregătească pentru producţia de cipuri în Statele Unite. De asemenea, avem parteneri puternici precum Foxconn şi Wistron, care ne sprijină în acest proces. Pe termen lung, producţia internă este ceva foarte posibil şi vom face acest lucru.”
Huang este încrezător că producția internă va deveni un obiectiv realizabil pe termen lung, subliniind rolul partenerilor din industrie care sprijină acest demers important pentru Nvidia.
Scăderea acțiunilor Nvidia și impactul competiției externe
În ceea ce privește performanța financiară a companiei, acțiunile Nvidia au înregistrat o scădere semnificativă de peste 20% față de maximul record atins în ianuarie.
Vânzările masive de acțiuni din acest an au fost determinate de îngrijorările legate de laboratorul chinez de inteligență artificială DeepSeek, care susține că firmele pot obține performanță AI superioară la costuri mult mai mici de infrastructură. Huang a respins această teorie, afirmând: ”modelele de raţionament promovate de DeepSeek vor necesita mai multe cipuri, nu mai puţine.”
În plus, Nvidia, un lider în designul și fabricarea unităților de procesare grafică (GPU) esențiale pentru boom-ul AI, a fost afectată de restricțiile de export impuse de SUA la sfârșitul administrației Biden, care i-au limitat accesul la piața chineză. Huang a declarat anterior că ponderea veniturilor Nvidia din China s-a înjumătățit din cauza acestor restricții, menționând că, pe lângă barierele comerciale, compania se confruntă și cu concurența din partea Huawei, relatează CNBC.