Jeep, marca de automobile de teren deţinută de grupul Fiat Chrysler Automobiles, dezvoltă un SUV de lux care să concureze cu Range Rover sau Mercedes.
Directorul Fiat Chrysler, Sergio Marchionne, a vorbit despre această posibilitate săptămâna trecută, cu prilejul inaugurării unei reprezentanţe Alfa Romeo şi Maserati în apropiere de Toronto, informează Bloomberg, preluat de Agerpres. Chiar dacă vânzările Jeep la nivel mondial au crescut de patru ori după 2009, Marchionne susţine că marca ratează o oportunitate importantă.
Vânzările de SUV-uri sunt în creştere, iar modele de lux sunt responsabile pentru aproape jumătate din piaţă. De asemenea, un alt constructor de automobile de lux, Bentley, dezvoltă modelul Bentayga, prezentat drept cel mai luxos şi mai scump SUV.
În plus, constructorul german Audi are de gând să lanseze un nou model de SUV, denumit Q8, până în 2020, care să poată concura cu Mercedes-Benz GL, iar rivalul BMW dezvoltă X7.