JAFUL incredibil din PĂDURILE seculare ale ROMÂNIEI - 1,2 milioane metri cubi

JAFUL incredibil din PĂDURILE seculare ale ROMÂNIEI - 1,2 milioane metri cubi

Agent Green și EuroNatur au prezentat, săptămâna trecută, în premieră membrilor Parlamentului European și ai Comisiei Europene derapajele și abuzurile care sunt permise și încurajate de autoritățile din România privind distrugerile și exploatările care se petrec în pădurile din Parcurile Naționale și siturile Natura 2000, arii naturale teoretic protejate prin lege.

În urma unor ample investigații, derulate în ultimii 2 ani, Agent Green, ONG care luptă pentru protejarea biodiversității, publică luni în premieră cifrele dezastrului ecologic, care se petrece cu concursul statului român:  

  • În ultimii 5 ani România a pierdut prin explotari la scară industrială echivalentul unei suprafețe de 3.600 de hectare de păduri seculare rasă complet de pe fața Pământului, adică suprafața acoperită de 7200 de terenuri de fotbal;
  • Pierderile în biodiversitate sunt imense si nu se pot măsura în bani, deși acest bogat patrimoniu se află sub protecția legislației europene și naționale;
  • din 2014 și până în prezent din Parcurile Naționale ale României au fost exploatate peste 1,2 milioane de metri cubi, cantitate de lemn care a fost incărcată și transportată de peste 60.000 de camioane, adică o coloană de camioane pline cu bușteni de la București până la Nădlac
  • parcurile naționale cele mai afectate de exploatările agresive și care au pierdut cel mai mult din biodiversitate sunt Călimani, Domogled Valea-Cernei și Semenic – Cheile Carașului, arii naturale unde sunt adăpostite chiar și păduri seculare de fag incluse în patrimoniul Unesco, cât și cea mai mare pădure virgină din UE! (Izvoarele Nerei);
  • investigațiile Agent Green au dezvăluit practicile ilegale: distrugerea albiilor rârurilor de munte care au fost utilizate ilegal pentru transportarea buștenilor, exploatări ilegale în interiorul rezervațiilor sau a pădurilor virgine, încălcarea prevederilor planului de management a parcurilor, lipsa ordinelor de ministru pentru planurile de amenajament, distrugerea iremediabilă a unor situri de importanță europeana, tăieri de arbori fără documente legale, interpretarea abuzivă a unor articole de lege pentru a motiva exploatări în arii protejate;   
  • prin exploatarea industrială a acestor arii naturale protejate și a pădurilor seculare, statul român a obținut  în ultimii 5 ani venituri de cel puțin 60 de milioane de euro. (Suma este rezultatul unui calcul care a luat ca reper cel mai ieftin sortiment de lemn pus pe piață – lemnul de foc – 50 de euro prețul unui metru cub. Veniturile reale pot să depășească  cifra de 100 de milioane de euro, bani care sunt obținuti prin exploatarea și vânzarea masei lemnoase, deoarece lemnul de calitate superioară este vândut la prețuri duble sau triple față de lemnul de foc.), dar a investit în reconstrucția ecologică mai puțin de 15% din venituri.

  “Dorința statului român de a exploata cât mai mult pădurile seculare nu este doar evidentă, aceasta este planificată.. În ciuda numeroaselor solicitări venite din partea Agent Green, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, companie de stat care administrează 12 din cele 13 parcuri naționale din România, a refuzat să pună la dispoziție date despre volumul de lemn tăiat și scos din parcurile naționale pe care le administrează, motivând că aceste informații sunt secrete, iar publicarea lor ar afecta activitatea companiei. Este un abuz fără precedent, în condițiile în care peste jumătate din suprafețele incluse în parcuri sunt proprietatea publică a statului român, iar administrarea lor este o chestiune de interes public. Prin metode jurnalistice investigative am reușit să obținem însă aceste date și le facem publice pentru a dezvălui masacrul care se petrece în aceste ultime oaze de sălbăticie”, a declarat Andrei Ciurcanu, Director de Investigații al Agent Green, care a adăugat că pădurile din parcurile naționale reprezintă doar 1% din teritoriul României, suprafețe care adăpostesc cea mai mare biodiversitate din Europa.

Dupa vizionarea seriei de investigații Agent Green Un dezastru Național/Out of control, oficialii europeni și-au exprimat șocul și îngrijorarea și au precizat că România riscă demararea unei proceduri de infringement.  “Trebuie să recunosc că ceea ce am văzut este îngrijorător, este șocant și strigător la cer. Și dacă doar o mică parte din ceea ce am văzut este adevărat, atunci este un motiv de îngrijorare din partea Uniunii Europene. Vorbim despre un patrimoniu unic nu doar al României și al Europei, ci al întregii comunități internaționale. Mai ales că Munții Carpați  adăpostesc ultimele oaze de sălbăticie ale Europei” a susținut Directorul Capitalului Natural, Humberto Delgado Rosa, Directoratul pentru Mediu, Comisia Europeană.

“Mesajul meu către autoritățile din România este următorul: <<Protejați Parcurile Naționale, în caz contrar aveți toate șansele ca România să intre într-o procedură de infringment, pentru că nu respectați legislația europeană“ a adăugat la rândul său europarlamentarul Thomas Waitz, membru al Comisiilor pentru agricultură, pesticide și petiții din Parlamentul European și reprezentant al Partidului Verde din Austria.   ”Polonia a fost recent constrânsă de Curtea Europeana de Justiție să oprească tăierile în Parcul Național Bialowieza prin impunerea unei amenzi de 100.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere până la stoparea tăierilor. Diferența este că în România se taie în toate parcurile naționale situri Natura 2000 volume astronomic mai mari decât în Polonia. Deci Guvernul României va trebui să plătească sume mult mai mari, din păcate din banii noștri publici”, a încheiat Gabriel Păun, președintele Agent Green.   Volume extrase în perioada 2014-2018 conform rapoartelor oficiale și a datelor publicate de  Inspectorul Pădurii: PN Cheile Nerei-Beușnița – 83.000 mc PN Semenic Cheile-Carașului – 240.000 mc PN Domogled Valea-Cernei – 280.000 mc PN Retezat – 15.000 mc PN Defileul Jiului – 8.000 mc PN Buila Vânturarița – 13.000 mc PN Piatra Craiului – 50.000 PN Cozia – 60.000 mc PN Cheile Bicazului – 7.000 mc PN Ceahlău – 130.000 mc PN Călimani – 190.000 mc PN Munții Rodnei – 100.000 mc PN Munții Măcin – 40.000 mc

Total volum estimat exploatat din parcurile naționale – 1,216 milioane mc

Ne puteți urmări și pe Google News