Acțiunea, justificată pe temeiul articolului 51 din Charta ONU vizând autoapărarea și vizând YPG-PYD – forțele de autoapărare kurde, considerate de Ankara organizație teroristă, prelungirea PKK – a dus la izolarea instantanee a Turciei și la dezbaterea incursiunii sale în Consiliul de Securitate al ONU.

 

Acuzațiile și crimele invocate sunt dintre cele mai dure, și ele vizează atât incursiunea turcă, cât și retragerea trupelor americane, deși un avanpost al trupelor speciale americane, cunoscut de către turci, a fost bombardat. Această acțiune a dovedit extinderea zonei operațiunii turce și nivelului de ambiție mult dincolo de cele anunțate în convorbirea telefonică Trump-Erdogan, care a determinat inițial retragerea trupelor americane din zonă și declanșarea tirurilor care au făcut deja zeci de morți și răniți civili și combatanți kurzi.

 

Generalul Mazloum Kobani Abdi, comandant al Forțelor Democratice Siriene, majoritar kurde – principala forță de combatere a Daesh, autointitulată Stat Islamic, pregătită, antrenată și dotată cu arme de către SUA – a acuzat Turcia de măcel și epurare etnică a kurzilor din regiune, deși partea turcă a subliniat că e vorba doar despre tiruri țintite împotriva „teroriștilor” și armelor lor și a acuzat SUA de abandonarea și trădarea aliaților kurzi în Nord-Estul Siriei – asta deși SUA a respins opțiunea, a spus că protejează kurzii și a anunțat sancțiuni enorme la adresa Turciei, preventiv și anticipativ, dacă aceasta depășește liniile roșii „umanitare” în regiune și ucide civili fără discernământ.

 

Totuși armata americană, deși a anunțat cooperarea cu kurzii și cu SDF în alte zone ale Siriei, unde soldații americani sunt în continuare cantonați, a declarat că nu se interpune între cele două forțe purtătoare ale unui război vechi, SDF și Peshmerga kurdă din nord-estul Siriei și respectiv Armata turcă, a doua ca dimensiune din NATO. În reproșurile către adjunctul trimisului special american pentru coaliția contra Daesh, Stat Islamic, William Roebuck, liderul militar kurd a solicitat mâna liberă ca să înlocuiască asocierea cu SUA cu cea cu regimul Assad și avioanele ruse care să fie invitate în zonă pentru a bloca incursiunea turcă.

 

Trimisul special american a respins abandonarea kurzilor – așa cum a făcut-o și Secretarul de Stat Mike Pompeo, și șeful Pentagonului, Mark Esper – a cerut reținere și rezerve până la reacția turcă față de presiunile internaționale, pomenind despre actul executiv al Președintelui Trump ce autorizează constrângeri ce pot distruge economia turcă. De altfel, opțiunea anunțată de liderul kurd pare puțin credibilă odată ce regimul sirian a comunicat deja că nu va apăra luptătorii care au făcut mult rău regimului și care găzduiesc trupele americane.

 

Turcia a beneficiat întotdeauna de o mai mare larghețe, toleranță și de un excepționalism datorat, cu precădere, situației sale de avanpost NATO în vecinătatea Orientului Mijlociu, a Iranului și Uniunii Sovietice, ulterior a Rusiei. De această dată, se pare că acest excepționalism profesat de Ankara a fost împins dincolo de marginile acceptabile de către Occident și că acțiunea sa din Nord-Estul Siriei care distruge cea mai puternică și consecventă forță contra-teroristă din regiune, nu e deloc acceptată de mai nimeni. Turcia constată izolarea sa cu precădere la nivelul UE dar și la nivel global, lucru reflectat la nivelul Consiliului de Securitate al ONU. Polonia, unul din puținele state europene care mai susțineau Turcia, a abandonat deja poziția fiind între inițiatorii declarației ONU care vizează condamnarea și sancționarea dură a Turciei vizând această incursiune și va fi tot mai greu partenerilor din UE – inclusiv României, partener strategic cu Turcia- să nu se alinieze poziției apărate de cele 5 state membre permanente și nepermanente în Consiliul de Securitate.

 

În rest, declarația nu a fost aprobată din cauza a două veto-uri, unul al Rusiei și altul al SUA, fără ca vreunul din cele două state să susțină, în mod real, operațiunea Turciei. Rusia a declarat, prin vocea lui Vladimir Putin, că toate trupele străine și neautorizate de statul suveran sirian trebuie să se retragă, și nu a fost de acord cu abordarea unilaterală, anti-turcă, a rezoluției, optând pentru condamnarea egală a tuturor trupelor străine de pe teren, din Siria(deci și a SUA și a Iranului, implicit). Pe de altă parte, SUA a respins și ea prin veto declarația din rațiuni strategice: așa cum Rusia a încercat un joc de sprijinire tacită, nedeclarată, a Turciei spre a nu fi condamnată și a-i da un semnal că o așteaptă la negocieri, alterând situația din NATO și coeziunea între aliați, tot așa și SUA a jucat strategic evitând ca Rusia să fie apărătorul unic al Turciei prin veto și marcând amenințarea cu sancțiunile economice pentru reechilibrarea poziției. Divizarea Consiliului de Securitate este, totuși, o realitate iar dezbaterea și votul a fost un joc dur, în timp ce amenințarea repetată formulată de către Președintele Erdogan că va da drumul valurilor de migranți către Europa, dacă se cere calificarea drept invazie a operațiunii sale, nu e în măsură să calmeze spiritele, din contra.

 

Șahul strategic din Consiliul de Securitate nu lămurește lucrurile și nu stopează operațiunea turcă. Dar subliniază, alături de reacțiile de pe teren, nemulțumirea generală occidentală față de acțiunea Turciei și capacitatea unică de negociere a Statelor Unite în criza curentă, fiind singurul stat capabil să aducă la masă, în mod credibil, Turcia și gherilele kurde, pentru a încerca să atingă un acord. Pe de altă parte, s-ar putea ca ultimele evoluții electorale din Turcia și alegerile locale, cu precădere cele repetate, la Istanbul, să arate că Președintele Erdogan are nevoie de un impuls alături de partidul său, impuls ce ar putea fi obținut printr-un război asupra kurzilor din Siria.

 

Până una-alta, amenințarea schimbării de aliniamente strategice în Siria și Orientul Mijlociu ca și schimbarea de roluri și umplerea vidului de putere lăsat de SUA chiar de către Rusia, dezbaterea relației și angajamentului apărării aliaților kurzi anti ISIS și mesajul general transmis de către ultimele decizii ale SUA în cazul aliaților kurzilor din Siria ar putea transmite mesaje puternice și nu neapărat potrivite în legătură cu administrația Trump. Deși Congresul a reacționat, inclusiv pe voci republicane puternice, criticându-l pe Donald Trump, perspectiva ar putea să fie schimbată doar de presiunea unanimă internă și de suprapunerea crizelor în politica internă americană care să determine fie o soluție diplomatică miraculoasă – care să închidă conflictul turco-kurd cu o formă de acord ne-contondent, non violent și fără ingerințe turce pe teritoriul kurzilor, cu un preț plătit de către kurzi – fie lansarea unei reacții dure împotriva Turciei prin aplicarea sancțiunilor dure de către SUA, dublate de cele europene, care să descurajeze credibil orice incursiune turcă sau tiruri mai departe în regiune.

Te-ar putea interesa și: