Iulia Vântur şi Salman Khan ascund o mare taină! Unii o bănuiesc, dar care-i adevărul?
- Daniel Magureanu
- 1 august 2020, 16:56
Iubirea dintre Iulia Vântur şi Salman Khan nu mai este de mult timp un secret, dar ce a rămas un mister pentru fanii lor este momentul în care a început relaţia lor.
Au trecut 7 ani de când Iulia Vântur a lăsat în urmă cariera de televiziune şi s-a mutat în India, subiect relatat pe larg de presa tabloidă la acea vreme
Au fost nenumărate ştiri despre idila dintre vedeta născută la Iaşi şi actorul care este un mare star la Bollywood şi un interes uriaş pentru confirmarea acesteia.
În prezent, din cauza pandemiei de coronavirus care a lovit în plin şi India, cei doi locuiesc la o ferma deţinută de Salman Khan.
Totuşi, de ce a plecat fosta vedetă Pro TV din România în 2013 şi a renunțat la cariera ei de succes pentru a se muta într-o țară străină?
Într-un interviu toamna anului 2018, Iulia Vântur recunoaștea că nu a fost deloc o decizie ușoară.
Să renunțe la statutul și numele pe care și le câștigase în România prin ani mulți de muncă a reprezentat o adevărată provocare pentru ea la acea vreme.
Schimbarea nu a fost făcută doar în numele iubirii, ci pentru că actriţa a vrut să se redescopere, simţind că în România arătase tot ce era de arătat.
Întrebată despre toate aspectele care au determinat-o să trăiască în India, Iulia a răspuns: „Țara, oamenii situațiile mi-au adus provocările, lecțiile.
A depins doar de mine dacă le-am acceptat, am învățat sau m-am schimbat. Probabil, dacă aș fi stat în România, transformarea ar fi avut loc, dar mai lent sau poate nu chiar atât de profund.
Când ești în mediul cunoscut și duci o viață confortabilă, provocările sunt diferite. Faptul că trăiesc într-o țară diferită, fără părinții mei, fără statutul și numele câștigat în ani de muncă, m-a făcut să ies din zona mea de confort, să mă privesc cu atenție în oglindă și să mă întreb:
«Cine sunt eu fără toate astea?» Experiența traiului în India m-a ajutat să mă descopăr, să mă reanalizez și să mă reinventez.
Mă bucur mult că am avut șansa să trec prin această experiență de viață.”
Dincolo de latura spirituală, a contat totuşi şi atracţia pentru Salman Khan. Relaţia lor se pare că a debutat undeva în 2012, când s-a aflat că ei aveau o relaţie mai mult decât apropiată, conform cancan.ro.
Iulia Vântur şi Salman Khan, surprinşi într-una dintre rarele imagini de la începutul relaţiei lor.