Iulia Motoc, aleasă judecător la Curea Penală Internațională. Reacţia MAE

Iulia Motoc, aleasă judecător la Curea Penală Internațională. Reacţia MAE

Premieră pentru România: Iulia Motoc a fost aleasă în funcția de judecător al Curții Penale Internaționale (CPI).

Iulia Motoc a fost aleasă judecător al Curții Penale Internaționale, în turul doi al alegerilolor organizate la 4 decembrie 2023.

Este a doua poziție similară pentru România după ce Bogdan Aurescu a fost ales judecător al Curții Internaționale de Justitie.

Românca Iulia Moţoc, judecător CPI

Iulia Motoc, actual judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a anunțat în martie, pe contul de Facebook, că a câștigat selecția pentru Curtea Penală Internațională.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Onorată să anunț că am câștigat selectia pentru candidatura României la Curtea Penală Internațională. Sper sa reprezint cu onoare si succes România. Justiția penală internațională este in centrul lumiii contemporane a tragediei contingente a războiului. Acum atât de aproape de noi”, a scris Motoc pe Facebook.

Cine este noua judecătoare a CPI

Iulia Antoanella Motoc, 56 de ani, este judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului, expert în drept internațional și profesor universitar în cadrul Universității București.

A fost membru al Comitetului pentru Drepturile Omului. Înainte de a-și începe mandatul la CEDO, a fost judecător la Curtea Constituțională a României.

Iulia Motoc a fost raportor special al ONU pentru Republica Democrată Congo și a prezidat o serie de organisme internaționale de experți. Fiind vicepreședinte al Comitetului ONU pentru Drepturile Omului.

În august 2021, ea a fost aleasă ca membru al Institutului de Drept Internațional. În octombrie 2013 a fost aleasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe data de 18 decembrie 2013 a depus jurământul și a fost oficial desemnată judecător. Este director al EIUC

La data de 28 martie 2023, a fost propusă pentru funcția de judecător la Curtea Penală Internațională de către Guvernul României.

Iulia Moţoc

Sursă foto: arhiva EVZ

Iulia Moţoc în CPI, succes al diplomaţiei române

Ministerul de Externe al României susţine că alegerea prof. Iulia Motoc în această funcție, în premieră pentru România, reprezintă un succes al diplomației române.

Acest fapt reconfirmă profilul țării noastre de stat profund atașat dreptului internațional și ordinii de drept la nivel internațional. Precum și valorilor umanismului sprijinite constant de diplomația română.

„Promovarea prof. Iulia Motoc pentru o funcție de judecător la Curtea Penală Internațională și alegerea sa în această funcție fac parte din demersurile active ale României de susținere a Curții Penale Internaționale. Instanță unică prin mandatul său de sancționare, în condițiile Statutului de la Roma, a celor care săvârșesc crime împotriva umanității”, potrivit unui comunicat de presă.

Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că „vasta expertiză a prof. Iulia Motoc în domeniul protejării și promovării drepturilor fundamentale va contribui la consolidarea profesionalismului și a eticii la nivelul Curții Penale Internaționale. Întărind actul de justiție la nivel internațional”.