Istoria bântuie Balcanii: justiția croată a deschis un proces împotriva a zece sârbi acuzați de crime de război

Istoria bântuie Balcanii: justiția croată a deschis un proces împotriva a zece sârbi acuzați de crime de război

Zece sârbi din Croaţia, foşti membri ai unor unităţi paramilitare, au pledat „nevinovat” pentru crime de război comise în estul ţării în timpul conflictului din 1991-1995, astăzi, la deschiderea procesului lor la un tribunal din Osijek, relatează AFP.

Inculpaţii sunt acuzaţi că au ucis 17 civili şi au luat prizonieri soldaţi. Ei sunt de asemenea învinuiţi că i-au supus la rele tratamente şi tortură pe prizonierii lor, dintre care 24 au murit.

Crimele au fost comise la Borovo Naselje, un cartier din Vukovar (est), şi în satul Trpinja, în perioada septembrie-noiembrie 1991, respectiv înainte şi imediat după căderea Vukovarului în mâinile forţelor sârbe, mai scrie agenția franceză, preluată de Agerpres.

După proclamarea independenţei Croaţiei, secesioniştii sârbi din ţară, susţinuţi de armata federală iugoslavă şi de regimul aflat la putere la Belgrad, au lansat în august 1991 o campanie militară împotriva Vukovarului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aproximativ 1.600 de persoane, inclusiv 1.100 de civili, au fost ucişi în timpul asediului şi după căderea Vukovarului, iar alte aproximativ 22.000, non-sârbi, au fost izgoniţi din regiune.

Doi ofiţeri sârbi ai fostei armate iugoslave, Mile Mrksic şi Veselin Sljivancanin, au fost condamnaţi de tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) la 10 şi, respectiv, 20 de ani de închisoare pentru masacrul de la Ovcara, o localitate situată în apropiere de Vukovar unde forţele sârbe au executat sumar peste 200 de persoane, după cucerirea oraşului.