Isteț, un medic specialist care a intermediat o șpagă comisionând-o cu 400%, scapă și de pușcărie

Isteț, un medic specialist care a intermediat o șpagă comisionând-o cu 400%, scapă și de pușcărie

Un medic specialist la un spital județean din vestul țării, făcea bani frumoși tarifând cu mii de euro examenele la care reușea să obțină rezultatele de la un coleg, care era șeful comisiei de examen. Mai prost, acesta din urmă se mulțumea cu numai a cincea parte din bani. Bonus, tot el a fost trimis în judecată, pentru luare de mită, în timp ce colegul medic specialist care l-a ademenit în acest joc periculos a dat banii înapoi și și-a negociat cu procurorul o pedeapsă cu suspendare.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu sprijinul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin, a dispus, zilele trecute, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Marian Sorca, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În fapt, în vara anului 2015, Marian Sorca, în calitate de președinte al comisiei de concurs din luna iunie 2015 privind ocuparea unor posturi de asistenți medicali la Spitalul Județean de Urgență Reșița, a primit, anterior probei scrise a concursului, suma de 500 de euro de la colegul său de serviciu, medicul specialist pneumoftiziolog Svetozar Miatovici pentru a-l favoriza pe candidatul I.I.N., ocazie cu care i-a și înmânat acestuia subiectele de concurs pentru a i le transmite candidatului.

Anterior, Miatovici a pretins și primit de la I.I.N. (devenit până la urmă martor denunțător în cauză) suma de 2.500 de euro pentru a interveni la membrii comisiei de concurs în vederea favorizării lui la examenul din luna iunie 2015. Din acești bani i-a dat lui Sorca suma de 500 de euro, iar restul și i-a ținut.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a fost denunțat, Miatovici s-a adaptat rapid: a dat banii înapoi și a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției de către acesta, pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită. Cu alte cuvinte, pentru că a făcut trafic de influență și pentru că a dat mită, Miatovici a primit (din capul locului) o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe durata termenului de încercare de trei ani.