Israelul, prins intre doua "state palestiniene"

Israelul, prins intre doua "state palestiniene"

Gruparea Hamas controleaza Gaza, iar Fatahul - Cisiordania.

Gruparea palestiniana islamista Hamas a preluat controlul asupra intregului teritoriu al Fasiei Gaza in noaptea de joi spre vineri, dupa ce a indepartat fortele fidele presedintelui Autoritatii Nationale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas.

In aceste conditii, liderul ANP, care conduce totodata si miscarea Fatah, a decis sa demita guvernul de uniune nationala dominat de islamisti si a decretat stare de urgenta. Ieri, Abbas a numit un nou premier in persoana deputatului independent Salam Fayyad.

De cealalta parte, gruparea Hamas a continuat sa-l sfideze pe liderul ANP, declarand imediat dupa demiterea guvernului ca deciziile presedintelui nu au „nicio valoare in practica”.

Abbas a incercat  sa ia insa  masuri macar in ceea ce priveste Cisiordania. El a format o celula de criza pentru prevenirea extinderii violentelor in aceasta zona. In schimb, Brigazile martirilor al-Aqsa, formatiune paramilitara afiliata miscarii Fatah, a propus instituirea legii martiale in Cisiordania.

In acest timp, presedintele ANP ramane la cartierul sau general din Ramalllah, Cisiordania. Cea de-a doua resedinta a lui Abbas, din Fasia Gaza, a fost abandonata in noaptea de joi spre vineri de fortele Fatah. Ciocnirile violente dintre factiunile palestiniene care au avut loc in ultima saptamana au lasat in urma 113 victime.

Cosmarul devenit realitate

Situatia din Fasia Gaza, o zona de 362 km2, cu o populatie de 1,5 milioane de locuitori, a fost comentata ieri pe larg de presa israeliana. „Scenariul catastrofal a devenit realitate: Hamas a preluat controlul asupra Fasiei Gaza si Fatah asupra Cisiordaniei. Buna ziua, Infern!”, a titrat cotidianul „Maariv”.

Publicatia a adaugat ca, in acest moment, exista „trei state pentru doua popoare” - israelienii si palestinienii. La randul sau, „Yediot Aharonot” a titrat „Iata Hamastanul!”, iar editorialul a fost intitulat „Iranul, la cinci minute de Askelon”, referire la un oras important de pe litoralul Israelului.

Glume a la Hamas

Convorbire cu Condoleezza

Militantii Hamas au ocupat birourile lui Abbas din Gaza si au inceput sa se poarte ca stapanii acolo. Un militant inarmat si purtand o cagula pe fata s-a asezat la biroul presedintelui ANP, proclamand, intr-un dialog imaginar cu secretarul de stat american Condoleezza Rice, sfarsitul influentei lui Abbas in Fasia Gaza.

„Salut, Condoleezza Rice! Trebuie sa vorbesti cu mine acum, nu mai exista niciun Mahmoud Abbas”, a glumit acesta. Luptatorul a intrat apoi in apartamentului lui Abbas, s-a spalat pe fata si pe maini si a baut un pahar cu apa chiar in dormitorul prezidential.

Ne puteți urmări și pe Google News