În războaie se întâmplă tragedii, însă acest lucru nu le transformă în crime de război. Sub îndrumarea urii, puțini sunt cei cărora pare să le mai pese de realitate.

Propaganda vrea să facă uitat masacrul făcut de teroriștii palestinieni în Israel

Ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Rafah? Oricine are un interes fie și de moment pentru știri va fi aflat că o rachetă israeliană a provocat un incendiu în care au murit 45 de civili.

Apoi a urmat răspunsul predictibil: indignarea palestiniană difuzată pe toate posturile, condamnări internaționale, proteste în campusuri, amenințări cu sancțiuni din partea UE. Încă o doză de furie sub care se îngroapă amintirea modului în care a început acest război.

Apropo de concluzii pripite. Ne-am dat seama încă din octombrie că primele știri de pe front nu sunt neapărat de încredere. Vă mai aduceți aminte de spitalul Al Ahli?

Minciunile propagandei antisemite ale stângii despre Israel

La 10 zile după pogromurile Hamasului, Jihadul Islamic a lansat o rachetă defectă care s-a prăbușit în parcarea spitalului. Incidentul a fost prezentat la știri drept o lovitură deliberată a Israelului asupra spitalului, soldată cu un număr neverosimil de victime, iar vestea s-a diseminat incredibil de repede.

Fapt neobișnuit, ancheta care a urmat a reușit să se ridice deasupra zgomotului de fond, transformând un incident de isterie în masă într-un scandal de dezinformare globală. Însă acea lecție a fost rapid uitată. Ceea ce ne readuce la incendiul din Rafah.

După o investigație promptă, armata israeliană a anunțat marți că doi ucigași de seamă ai Hamas, Yassin Rabia și Khaled Najjar, fuseseră eliminați chirurgical în cartierul Tel Sultan din nord-vestul Rafahului, cu ajutorul a două bombe de 17 kilograme, cea mai mică muniție care ar fi putut fi utilizată în circumstanțele date.

Cei doi au fost uciși la 1,5 kilometri de zona de protecție umanitară desemnată și la 180 de metri de cel mai apropiat cort pentru civili. Cu alte cuvinte, o lovitură perfect justificabilă într-un război perfect justificabil.

Depozit de armament al teroriștilor, cuprins de un incendiu

Și atunci, de unde incendiul? Există probe video care indică o explozie secundară la o depărtare de 180 de metri de țintă, cea care a și declanșat incendiul care a dus la pierderea acelor vieți nevinovate. Cel mai probabil era un depozit ascuns de armament. O tragedie de nedescris - da. O crimă de război israeliană - nu.

Deși Israelul și-a exprimat regretul, dezastrul a fost celebrat fără îndoială de către cultul morții numit Hamas, a cărei strategie bazată pe sacrificii umane urmărește să achiziționeze indignare internațională cu sângele propriului popor.

Sânge care, evident, există la discreție, dat fiind că Hamas le interzice civililor accesul în tuneluri, iar adăposturi de bombe nu le-a construit.

Groapa comună de care era acuzat statul Israel, făcută de palestinieni

Într-atât de mare e israelofobia lumii încât pentru astfel de tranzacții cu sânge se găsesc fără probleme amatori. Rezultatul anchetei israeliene n-a prea fost preluat de presă, rămânând ascuns în umbra tragediei zugrăvite drept un caz deja bătut în cuie de barbarie evreiască.

Mai e nevoie și de alte exemple? Vă amintiți știrile din aprilie care au îngrozit planeta, despre o presupusă groapă comună pusă pe seama Israelului la spitalul Nasser din Khan Younis? Responsabilul ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, se declara atunci „oripilat”.

Ancheta israeliană care a urmat a explicat că acele cadavre, din care cea mai mare parte erau probabil ale unor teroriști, fuseseră îngropate acolo de către palestinieni. Acuzațiile că unele ar fi avut mâinile legate nu se confirmă în realitate.

Armata israeliană a făcut într-adevăr mărturisirea macabră că fusese nevoită să opereze exhumări acolo, întrucât avea informații că s-ar fi putut afla și cadavre de ostatici în groapă.

Presa refuză să reflecte adevărul despre Israel

După identificare, corpurile au fost reînhumate într-o manieră respectuoasă, a mai precizat armata. Încă o dată, lămuririle Israelului n-au prea fost preluate de presă. Și, iarăși, demonizarea statului evreu a mai primit un imbold.

Israelofobia, pare-se, a dezvoltat rezistență la lecțiile trecutului. Și nu doar ale trecutului recent. Pe tot parcursul istoriei, portretul evreimii însetate de sânge, ancorat în cele mai grave prejudecăți antisemite, i-a eclipsat pe oamenii reali, cu umorul lor, cu mâncarea lor, cu familiile și nevrozele lor, cu virtuțile și slăbiciunile și păcatele lor.

Suntem astăzi mai puțin luminați decât ne-ar plăcea să credem.

(Articol de Jake Wallis Simons, editor al publicației Jewish Chronicle, în The Telegraph; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)