Jurnaliști AP, Reuters, CNN și NYT, colaboratori ai teroriștilor palestinieni. Știau despre atacul Hamas din 7 noiembrie!?!

Jurnaliști AP, Reuters, CNN și NYT, colaboratori ai teroriștilor palestinieni. Știau despre atacul Hamas din 7 noiembrie!?!Fotojurnaliști din Gaza,acreditați ai unor importante agenții de presă au fost în mijlocul atacului din 7 octombrie. Sursa foto: Twitter

Teroriștii Hamas ar fi fost însoțiți, în raidul criminal din 7 octombrie, de mai mulți fotojurnaliști colaboratori, din Gaza, colaboratori ai unor agenții de presă internaționale, televiziuni sau ziare cu orientare de extrema stângă. O organizație americană prezintă ipoteza conform căreia aceștia erau la curent cu planurile de atac.

Teroriștii Hamas ar fi fost însoțiți, în raidul criminal din 7 octombrie, de mai mulți fotojurnaliști colaboratori, din Gaza, colaboratori ai unor agenții de presă internaționale, televiziuni sau ziare cu orientare de extrema stângă. O organizație americană prezintă ipoteza conform căreia aceștia erau la curent cu planurile de atac.

Colaboratorii Hamas, care au participat la raidul criminal din 7 octombrie, ar fi și din rândul unor fotojurnaliști. Aceștria sunt acreditați din partea unor agenții de presă internaționale și activează în Fâșia Gaza. Ei au relatat și au fotografiat, din mijlocul evenimentelor, atrocitățile împotriva civililor israelieni.

O organizație din Statele Unite a avansat un scenariu în baza analizei articolelor publicate în legătură cu războiul din Israel. HonestReporting a publicat un raport, pe 8 noiembrie, în care a făcut referire la colaboratorii Hamas. În document sunt dați ca exemplu fotojurnaliștii din Gaza, ce lucrează independent pentru Associated Press, Reuters, pentru televiziunea americană CNN și pentru The New York Times.

Conform documentului, este posibil ca aceștia să fi fost la curent cu planurile de atac ale teroriștilor din 7 octombrie, scrie Meduza.

Colaboratorii Hamas, în mijlocul raidului criminal

ONG-ul monitorizează articolele împotriva Israelului din mass-media internațională. Concluzia la care a ajuns se bazează pe analiza imaginilor publicate de patru fotografi din Gaza. Este vorba despre Hassan Eslaya, Yousef Masoud, Ali Mahmoud și Hatem Ali. În dimineața de 7 octombrie, cei patru au fost în epicentrul evenimentelor. Ei au surprins atacul terorist asupra kibbutz-urilor israeliene și a trupelor IDF. Iar imaginile lor au ajuns în mai toate publicațiile din occident.

HonestReporting este de părere că prezența lor în zona de frontieră a Fâșiei Gaza, la primele ore din 7 octombrie „ridică serioase întrebări etice”.

„Putem presupune că „jurnaliştii” au apărut pur şi simplu din întâmplare dis-de-dimineaţă la graniţă, fără aprobarea prealabilă a teroriştilor? Sau au făcut parte din plan? Chiar dacă nu știau detaliile exacte despre ceea ce era pe cale să se întâmple, nu și-au dat seama că urmează să se întâmple ceva? Și dacă da, au raportat agențiilor de presă?”, s-au întrebat reprezentanții ONG-ului.

Apare, suspiciunea că cei patru sunt colaboratorii Hamas care prezintă lucrurile în lumina dorită de teroriști.

Fotojurnaliștii împreună cu teroriștii Hamas

HonestReporting merge mai departe, cu această teorie legată de colaboratorii Hamas din rândul mass-media din Gaza. Organizația a dat publicității o fotografie în care Hassan Eslaya apare alăturid de liderul Hamas din Fâșia Gaza, Yahya Sinwar.

HonestReporting a obținut capturi de ecran ale tweet-urilor - acum eliminate ale lui Eslaiah pe X (Twitter). Acesta se documenta stând în fața unui tanc israelian. El nu purta vestă de presă sau cască.

„Toți cei care se aflau în acest tanc au fost răpiți, toți cei care se aflau în interiorul tancului au fost răpiți cu puțin timp în urmă de Brigăzile al-Qassam [aripa înarmată a Hamas], așa cum am văzut cu propriii ochi”, relata fotojurnalistul.

Mai multe fotografii din Kfar Azza arată teroriştii Hamas care încearcă să spargă gardul kibbutzului şi o casă care arde.

Colaboratorii Hamas dintre fotojurnaliștii din Gaza

Reprezentanții organizației își pun întrebarea ce căutau în dimineața de 7 octombrie fotojurnaliștii suspectați alături de teroriștii Hamas. Cum de-au ajuns în preajma lor, chiar în momentul în care aceștia se pregăteau de atac. Cei de la HonestReporting se întreabă dacă organizațiile de presă din care făceau parte au aprobat prezența acestor jurnaliști alături de teroriști în Israel.

„Ce făceau ei acolo atât de devreme, în ceea ce de obicei ar fi fost o sâmbătă dimineață liniștită? A fost coordonat totul cu Hamas? Oare respectabilele servicii de televiziune, care le-au publicat fotografiile, au aprobat prezența lor în interiorul teritoriului inamic, împreună cu teroriștii infiltrații? Fotojurnaliştii care lucrează independent pentru alte mass-media, precum CNN şi The New York Times, au anunţat posturile despre ce urma să se întâmple?”, mai arată raportul

În concluzie, arată autorii documentului, judecând după imagini, granița israeliană a fost încălcată și jurnalistic. Iar pe baza acestor demonstrații, se pune întrebarea dacă cei patru nu sunt colaboratorii Hamas.

 „Judecând după imaginile cu linșări, răpiri și asaltul unui kibutz israelian, se pare că granița a fost încălcată nu numai fizic, ci și jurnalistic”, mai scrie HonestReporting.

Redacțiile occidentale se dezic de forografii din Gaza

Redacțiile occidentale susțin că nu au știut despre atacurile teroriste decât după ce au avut loc. Iar acest lucru s-a datorat imaginilor și relatărilor primite de la corespondenți independenți, considerați colaboratorii Hamas.

Associated Press și CNN au raportat că au încetat să mai lucreze cu Hassan Eslaya. Reuters a anunțat că personalul agenției nu se afla la locurile atacurilor Hamas. Imaginile, au subliniat oficialii agenției au fost cumpărate de la fotografi liber profesioniști. La rândul său, redacția The New York Times a lăudat munca freelancerului Yusef Masoud, cu care colaborează ziarul și agenția AR.

În schimb, ministerul israelian de externe consideră că jurnaliştii din Gaza care au acoperit atacul terorist au fost complici la crime împotriva umanităţii. Iar acțiunile lor au fost contrare eticii profesionale.