În urma unui atac din partea Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), un turn de 11 etaje din Fâșia Gaza a fost dărâmat. În cadrul acestuia erau situate una dintre cele mai mari agenții de știri din lume, Associated Press, și televiziunea al-Jazeera, dar și locuințe ale cetățenilor care au fost avertizați în legătură cu atacul ce urma să aibă loc și au părăsit turnul. Imobilele au fost atacate cu cel puțin trei rachete israeliene.

Associated Press s-a arătat „șocată și îngrozită” de atacul IDF

Postul de televiziune Al-Jazeera a reușit să transmită în direct imagini ale cădirii ce se dărâma, în timp ce Associated Press s-a arătat „șocată și îngrozită” de atacul forțelor armate israeliene, potrivit Digi24. Agenția de știri a condamnat fapta în cauză, mai ales în contextul în care autoritățile din Israel știau foarte bine că în turnul dărâmat lucrau jurnaliști străini.

„Suntem şocaţi şi oripilaţi de faptul că armata israeliană ţinteşte şi distruge imobilul în care se afla biroul AP şi altor media din Gaza”, s-a exprimat directorul agenţiei internaționale de știri AP, Gary Pruitt. „Ei cunoşteau de mult timp amplasamentul biroului nostru şi ştiau că acolo se află jurnalişti. Am fost avertizaţi că imobilul va fi lovit”, a spus Gary Pruitt.

„După ceea ce s-a întâmplat astăzi, lumea va ști mai puține despre ceea ce se întâmplă în Gaza”, a transmis agenția de știri într-un comunicat.

Autoritățile încă nu au comunicat daunele acestui eveniment, însă forțele israeliene susțin că în interiorul turnului țintit se aflau „bunuri militare” ale organizației teroriste Hamas.

Context. Israel a jucat pe degete presa, dar și militanții Hamas

Forțele armate israeliene au fost acuzate că folosesc presa internațională în avantajul lor. Reprezentanți ai organizației teroriste Hamas acuză Israelul că i-a jucat pe degete după ce, presa a răspândit informația falsă precum că armata israeliană s-ar fi pregătit de un atac terestru.

În timp ce militanții Hamas se pregăteau de luptă pe teren, forțele armate israeliene au distrus, în 40 de minute, poziții importante ale grupării Hamas.

Jurnaliștii străini nu au rămas indiferenți față de atitudinea autorităților israeliene. Presa internațională s-a arătat foarte nemulțumită de felul în care IDF a profitat de puterea mass-mediei pentru a întinde o cursă organizației Hamas.

Atac de amploare în Fâșia Gaza

Reamintim că astăzi a mai avut loc un atac asupra Fâșiei Gaza, soldat cu moartea a zece palestinieni, membri ai aceleiași familii – Abu Hatab. Dintre cele zece victime, opt erau copii. Au mai murit două femei. Pe lângă aceste cazuri de deces, au fost înregistrate alte cincisprezece persoane care prezentau răni. Victimele sărbătoreau sfârșitul Ramadanului.