Isărescu susține că leul e puternic, iar inflația sub control
- Andrei Pospai
- 23 mai 2025, 12:56
Mugur Isărescu. Sursa foto: captură video
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, susține că leul rămâne puternic, iar inflația ar fi sub control, într-un moment în care toți specialiștii avertizează că trăim momente de incertitudine politică și financiară.
Într-o conferință de presă, acesta a declarat că BNR nu a majorat rata dobânzii de politică monetară și nici nu consideră necesară o astfel de măsură în viitorul apropiat.
Totuși, dobânzile din piață au fluctuat între 5,5% și 7,5%, din cauza scăderii lichidității, pe fondul intervențiilor pentru stabilizarea cursului valutar.
Stabilitatea cursului valutar, o prioritate pentru BNR
Cursul euro a coborât la 5,0564 lei, iar dolarul a ajuns la 4,4749 lei, însă pe piața interbancară leul se devaloriza ușor vineri dimineață.
Isărescu a recunoscut că BNR a intervenit pentru menținerea stabilității cursului valutar, considerând că aceasta este esențială pentru economia României.
„Dacă citești numai despre bătălia de la Stalingrad, nu ai cum să înțelegi ce se întâmplă în finanțele din România”, a declarat guvernatorul.

BNR. Sursa foto: Arhiva EVZ
Impactul politic asupra piețelor financiare
Guvernatorul BNR a fost întrebat cum ar fi reacționat piețele financiare dacă alegerile prezidențiale ar fi fost câștigate de un candidat populist.
„Capitalul nu iubește asemenea declarații și intenții. Dacă vrei să distrugi capitalismul, omori băncile, omori bursele și cucerești stațiile de cale ferată”, a răspuns Isărescu.
Acesta a avertizat că discursurile populiste, naționaliste și socialiste nu oferă investitorilor sentimentul că România este o țară serioasă.
Dobânzile și inflația, sub control, susține Isărescu
Isărescu a explicat că, deși BNR nu a majorat dobânzile, acestea au fluctuat inevitabil între 5,5% și 7,5%, în funcție de lichiditatea din piață.
„Dacă percepția României se schimbă, dacă încep să vină din nou capitalurile care au ieșit, dacă nu mai pleacă altele, dobânzile vor veni ușor în jos”, a precizat guvernatorul.
Comparând situația economică a României cu cea a altor țări din regiune, Isărescu a subliniat că țara noastră a avut o evoluție mai bună decât Ungaria, unde rata dobânzii de politică monetară a depășit 15%.
„Nu am avut o inflație mai mare, nu am avut o depreciere mai mare de curs, dimpotrivă, am avut stabilitate de curs”, a afirmat guvernatorul.