Isărescu: În literatura de specialitate francul este o monedă de siguranță, nu toxică
- Raluca Florescu
- 10 februarie 2015, 15:47
BNR nu a putut interzice creditele în franci, iar în literatura de specialitate moneda elvețiană este considerată „una de siguranță”, a spus astăzi Mugur Isărescu în cadrul ueni noi runde de întâlnirii pe tema problemei francilor elvețieni, care a avut loc la Comisia de Buget Finanțe a Camerei Deputaților.
„România nu are nicio influență asupra cursului francului. Recenta apreciere a francului se datorează exclusiv aprecierii francului în fața euro și dolar. Intervenția BNR pentru a aduce cursul francului la vechiul curs este practic imposibil”, a mai spus Isărescu, citat de Hotnews.
De multe ori, lumea a arătat cu degetul spre BNR pentru că a permis acordarea acestor împrumuturi.
„În privința interzicerii creditării în franci trebuie subiniat că o asemenea decizie echivalează cu interzicerea fluxurilor de capital în această valută, lucru imposibil. Adoptarea ei ar fi descurajat afacerile cu Elvetia, dar și angajații companiilor plătiți în franci elvețieni”, a mai spus Isărescu.
Guvernatorul a atras atenția că „trebuie reacționat rațional și nu emoțional. Trebuie să așteptăm stabilizarea situației. Circa 40% din creșterea cursului leu franc deja s-a corectat”, a mai spus Isărescu.
Potrivit guvernatorului, creditarea în CHF a sectorului privat reprezintă 1,4% din PIB.
Acesta a mai spus că motivele creditării în franci au avut un argument social: „să poată fi accesate sume mai mari. În momentul acordării, ratele la fraci erau mai mici decât cele la euro sau lei”.