Irinel Columbeanu, fără un leu la azil. Câți bani i-a trimis Irinuca
- Iulia Moraru
- 11 octombrie 2023, 18:29
Situația dificilă în care a ajuns fostul milionar Irinel Columbeanu a ajuns și la urechile fiice sale, Irinuca, ce a decis numaidecât să-și ajute tatăl cu cheltuielile pentru azil.
Deși Irinuca s-a mutat departe de Irinel Columbeanu cu mulți ani în urmă, aceasta nu a încetat niciodată să mențină legătura cu tatăl său și să ofere sprijinul ei atât cât a putut. Recent, i-a trimis chiar și niște bani pentru azil tatălui său.
Irinuca i-a trimis lui Irinel Columbeanu bani pentru azil
Irina i-a trimis 200 de dolari tatălui său. Atunci când a aflat gestul făcut de unica sa fiică, fostul om de afaceri a rămas profund mișcat și nu și-a mai putut stăpâni emoțiile, așa că a început să plângă.
Trecerea prin criza economică din perioada 2007-2010 și investiții nepotrivite au schimbat drastic statutul fostului milionar. Astfel că situația l-a transformat dintr-un om de afaceri prosper într-un om de rând, care se confruntă cu provocările vieții cotidiene.
Fiica sa trăiește în Statele Unite alături de Monica Gabor, iar cu ceva timp în urmă, și-a descoperit pasiunea pentru artă, în special pentru pictură. Părinții ei au sprijinit-o în urmărirea visului său, astfel că de ceva vreme, adolescenta vinde propriile tablouri.
Cu câțiva ani în urmă, Irina a debutat în lumea artei în România, organizând primul ei vernisaj. A expus o selecție din lucrările sale, iar cel mai valoros tablou vândut a atins câteva mii de euro. Tatăl ei a acordat atunci un interviu în care a vorbit cu mândrie despre pasiunea și talentul fiicei sale.
„Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării”, dezvăluia Irinel Columbeanu.
Fostul milionar a fost în vară să-și vadă fata
În luna iunie a acestui an, fostul om de afaceri a fost peste Ocean timp de o săptămână pentru a-și vedea fata. Totul pe cheltuiala lui Mr. Pink. Cei doi nu se mai văzuseră de cinci ani, atunci când Irinuca a plecat cu mama ei în SUA.
După revenirea sa, Irinel Columbeanu a remarcat cu bucurie cât de mult a evoluat și cât de înțeleaptă a devenit fiica sa. În plus, Irina l-a ghidat prin Statele Unite ale Americii. Fostul afacerist a fost încântat să constate cât de pricepută este aceasta la volan.
Întâlnirea dintre ei a avut loc la recepția hotelului în care fostul milionar s-a cazat.