Irineu al Albei Iulia: Educația fără religie înseamnă școală fără suflet și neam fără Dumnezeu, fără identitate

Irineu al Albei Iulia: Educația fără religie înseamnă școală fără suflet și neam fără Dumnezeu, fără identitate

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, susține în Pastorala adresată clerului și credincioșilor că, sub influența unor 'tendințe seculariste agresive', astăzi 'se promovează contestarea educației religioase din școală', înaltul ierarh apreciind că 'educația fără religie înseamnă școală fără suflet și neam fără Dumnezeu, fără identitate'.

'Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 Anul omagial al educației religioase a tineretului ortodox. 'Lumina Evangheliei slavei lui Hristos' (II Cor. 4, 4) este necesară astăzi când, sub influența unor tendințe seculariste agresive, se promovează contestarea educației religioase din școală. În acest sens, este importantă valorificarea perspectivei cuprinzătoare a legăturii dintre Biserică, Familie și Școală în demersul de formare a copiilor și tinerilor noștri. Educația fără religie înseamnă școală fără suflet și neam fără Dumnezeu, fără identitate', arată Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia.

IPS Irineu susține că, 'în societatea actuală impregnată de imoralitate, păcatul este comis și justificat, neascultarea de Legea lui Dumnezeu este încurajată și propagată, iar puterea diabolică a satanei se întinde din ce în ce mai mult asupra oamenilor și asupra națiunilor'.

'Contra acestui potop de mizerie, corupție și impietate, ne putem proteja urmându-L pe Hristos, 'Lumina lumii' (In. 8, 12), Care, prin cuvântul și harul Său, ne ajută să biruim întunericul păcatului, al erorii și al răului', arată în mesajul său Arhiepiscopul de Alba Iulia.

Ne puteți urmări și pe Google News

IPS Irineu menționează că Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment al tuturor timpurilor și că fără Înviere n-ar fi existat nici credința creștină, nici Evanghelia, nici sfinții, nici Biserica, nici civilizația creștină care a creat valori nemuritoare pentru umanitate.

'Sărbătoarea Sfintelor Paști este o sărbătoare a luminii și a luminării. (...). La această sărbătoare a luminii, noi, creștinii, suntem chemați să primim lumină și să fim purtători de lumină. (...). Creștinii sunt datori să devină lumină a lumii, să aprindă lumina lor înaintea oamenilor (...). În felul acesta, ei pot lumina acest veac atât de flagelat de tenebrele intoleranței, indiferentismului și ignoranței, dovedindu-se martori adevărați ai Învierii', mai spune Arhiepiscopul Irineu în cuvântul adresat de Paște clerului și credincioșilor.