Irina a făcut din nou pauză. Își înghițea amintirile, strivind un șervețel între degetele transpirate. Își vedea sora, auzea voci, dar era o ruptură între imagine și sunet pe care nu și-o putea explica. Se uita la judecătoare și vedea chipul bunicii, purtând în spate greutatea zeilor de ani și miilor de griji :

– Ce-ai făcut Irina, ți-ai omorât sora?

– Iartă-mă, mamaie, am greșit.

Irina a întins o mână imaginară ca s-o atingă pe bătrână. Dar ea plecase pe un drum fără întoarcere, ducând în brațe o fetiță cu codițe – era Anemona, sora Irinei.

– Vii cu noi, Irinuca?

– Vin Ane, așteaptă-mă!

Câteva picături de apă și două palme adânc înfipte în obraji au trezit-o pe inculpată din leșin.

– Te simți bine? A întrebat-o președinta. Crezi că poți continua?

– Aș vrea să spun tot.

– Mai am și alte cauze. Îți dau un termen scurt și ne vedem data viitoare.

Au încătușat-o și s-a întors la penitenciar. Hainele îi miroseau a oboseală și transpirație că abia se mai putea suporta. O durea sufletul și burta. Șoferul nu conducea, smulgea mașina de pe asfalt, întorcându-le tuturor stomacul pe dos. Irina s-a întins în pat cu gândul la sora ei. Voia să adoarmă, dar în minte îi stătea înfiptă amintirea ei și momentul acela blestemat în care a convins-o.

– Alo, Anemona, ce mai faci?

– Irinuca, în sfârșit. Eram îngrijorată, mai aveam puțin și anunțam poliția. N-am mai dat niciun semn de 3 săptămâni.

– Sunt bine, am avut niște probleme, dar s-au rezolvat. Cum ești cu școala?

– Abia am ieșit din sesiune. Iar am bursă, iar la anul o să plec șase luni la Paris.

– Bravo, Ane. Uite, mi-e dor de tine și vreau să petrecem câteva zile împreună. Ce zici, dai o fugă până în Spania?

– Nu știu ce să zic. Nu prea am bani.

– Lasă că îți cumpăr eu biletul. Hai, vino, vreau să te văd.

– Îmi lipsești mult, Irinuco. Vin, dar te iau cu mine în țară să știi.

Colegele de celulă i-au întrerupt brusc visul – vorbea în somn și deranja pe toată lumea. A doua zi a aflat că i se înlocuise arestul preventiv cu controlul judiciar. Incredibil, după atâta timp de arest. Soluția a fost confirmată și de Curtea de apel și Irina s-a trezit aruncată în stradă. Primul gând a fost să meargă la mormântul Anemonei. O înmormântaseră în satul bunicii, din mila colegilor și a profesorilor care o îndrăgiseră. Dar n-avea niciun ban ca să ajungă până la țară și privea descumpănită spre poarta penitenciarului.

– Irina, hai urcă în mașină. Era fosta ei colegă de celulă, judecătoarea acuzată de corupție. – De unde ai știut că mi-au dat drumul?

– Am verificat pe internet. Nu vrei să te duc acasă?

– Nu mai știu unde e acasă. Aș vrea să merg să o văd pe sora mea. Au mers o bună bucată de drum fără să- și spună nimic.

– Irina, ce s-a întâmplat cu sora ta?

– Au aruncat-o de la etajul doi. Poliția a zis că a încercat să se sinucidă, dar eu știu că nu-i așa.

– Cine a aruncat-o? De ce ?

– Frații Tudor. E o poveste lungă.

– Am venit ca să te ascult.

– Sora mea era studentă la medicină, iar eu o amărâtă de prostituată în Spania. Am cunoscut un român care mi-au promis că mă ajută să mă întorc în țară dacă o chem pe sora mea un weekend în Spania.

– De unde o cunoștea el pe sora ta?

– Am aflat mai târziu că acel domn era pe mănâ cu spaniolii mei și aflase de la ei că am o soră în România, care e studentă la medicină. Tudor ăsta, că așa îl chema pe salvatorul meu, s-a prefăcut că vrea să mă scape, iar eu am căzut în plasă. Am convins-o pe sora mea să vină în Spania, iar seara am fost invitate în casa acestui român. Acolo l-am cunoscut și pe fratele lui – Tudor Cristian și mai mulți bărbați care se purtau foarte frumos cu noi.

 La un moment dat, pe Anemona a abordat-o un neamț, director la nu știu ce companie. Au vorbit toată seara despre politică, istorie și alte tâmpenii pe care nu le înțelegeam. Sora mea nu era singura fată deșteaptă de acolo – mai erau încă nouă ca ea, fiecare studentă la o facultate bună și fiecare din altă țară. S-a băut mult, ne-am distrat, totul părea în ordine.

După miezul nopții petrecerea s-a terminat brusc și toate fetele au fost conduse în câte o cameră. Am cerut să dorm cu Anemona, dar Aurel Tudor mi-a cerut să petrec noaptea cu el. Măcar atât puteam face pentru că mă scapase de spanioli. N-am mai văzut-o pe Anemona și am presupus că s-a dus la culcare. Pe la ora trei dimineața, în casă se auzeau urlete de durere.M-am trezit speriată și, nu știu de ce, primul gând a fost că sora mea a pățit ceva. Am vrut să ies din cameră, dar Aurel Tudor mi-a pus un cuțit la gât:

-Dacă te miști, ești moartă. Sora ta rămâne la noi, tu ești liberă să te duci pe centură. Dacă vorbești ceva, n-ai s-o mai vezi întreagă. Peste două săptămâni, dacă e ascultătoare, se întoarce acasă. Dacă nu, ajunge mai devreme.

Nu mai înțelegeam nimic. Am fost aruncată în stradă doar cu hainele de pe mine. Nici telefon nu aveam. Eram singură, pe marginea drumului, mai mult dezbrăcată și nu știam încotro să o apuc. Am oprit prima mașină care mi-a ieșit în cale, că doar eram pricepută la asta, ca să pot aduna niște bani să nu mor de foame. Dădeam târcoale pe lângă casa fraților Tudor în fiecare zi, dar nu reușeam să aflu nimic despre ce se petrecea înăuntru.

– Nu pot să cred că ai stat așa, fără să anunți poliția.

– Tu nu înțelegi. Cu oamenii ăștia nu te pui. Eram în ziua a opta și n-aveam niciun semn de la Anemona. Butonam pe telefon când mi-a apărut o știre care m-a împietrit: o studentă la medicină – Anemona Iordache, a încercat să se sinucidă aruncându-se de la etajul doi al apartamentului în care locuia cu chirie. Chestia asta se petrecea în România!

– Păi sora ta nu era în Spania?

– Așa știam eu. Am sunat la poliție, la spital, am spus cine sunt, dar nimeni nu voia să-mi dea informații. M-am dus acasă la frații Tudor și am început să bat la poartă.Nu mi-a răspuns nimeni. Păzisem casa aia ca o proastă, în timp ce sora mea murea în România. Mi-am cupărat bilet de avion și m-am întors în țară.

– Nu mai pot să conduc, trag pe dreapta. A oprit-o judecătoarea.

– Când am ajuns la spital, abia m-au lăsat să o văd. Era înconjurată de atâtea tuburi, furtune, aparate, că nici n-am recunoscut-o

– A suferit un traumatism cranio cerebral foarte grav. Șansele să scape sunt minime, mi-a spus doctorul.

– Știți ce s-a întâmplat cu ea? L-am întrebat.

– A fost adusă în urma unui apel la 112. Pe lângă lovitura de la cap și fracturile de la mâini și picioare, avea și urme de agresiune sexuală recentă. Organele sexuale i-au fost arse, iar asta i-a provocat o hemoragie intensă. Când a ajuns la spital aproape că nu mai avea sânge. Părerea mea este că a fost violată și după a încercat să se sinucidă.

– Cum adică organele erau arse?

– Recunosc că n-am văzut așa ceva în toată cariera mea. Pesemne că o fi fost un ritual, ceva. Oricum, sadic.

– Oprește-te, Irina, că nu mai pot să aud așa ceva.

– Lasă-mă să termin. M-am gândit dacă să merg la poliție să povestesc tot. N-avea niciun rost. De data asta, trebuia să îmi fac singură dreptate. Am plecat în sat la mamaie, ca s-o caut pe tanti Elena, cea care mă vânduse spaniolilor. Știam că frații Tudor o cunosc, pentru că era furnizoarea lor de fete. Am avut noroc s-o găsesc.

 – Cum mai merge treaba, tanti Elena? Am întrebat-o. A înlemnit când m-a văzut. N-am omorât-o cum îmi strigase primul gând, dar am amenințat-o cum m-am priceput și eu mai bine. Voiam să știu cât mai multe despre frații Tudor – de câte ori vin în țară, unde stau, cum aș putea să îi contactez.

– Peste o săptămână îi găsești pe amândoi. Se pregătesc pentru dos semanas.

– Ce e dos semanas?

– Credeam că deja știi. Am auzit că le-ai servit-o pe soră-ta. Păcat că ai dat-o gratis, puteai să scoți bani frumoși.

– Ce naiba spui că nu pricep ?

– Frații Tudor fac parte dintr-o organizație secretă de oameni foarte bărbați. O dată la trei luni se adună într-o casă și stau închiși acolo două săptămâni (dos semanas) împreună cu fete adunate în special din țările astea sărace. Dar trebuie să fie fete deștepte, cu facultate. – Și ce le fac?

– Fiecare născocește câte ceva, le dau sarcini, pedepse, le obligă să facă tot ce le trece lor prin cap. Toți sunt niște dezaxați mintal. Nici cu gândul nu gândești prin ce trec fetele alea.

– Dar de ce nu își ia prostituate?

– Păi tocmai aici e farmecul. Să ademenească fete cuminți de care să-și bată joc. Între noi fie vorba, aduc și băieți, nu numai fete. Mi-a povestit o dată o româncă că erau întinși pe o masă ca felurile de mâncare, bărbați, femei, așezați pe tăvi și împopoțonați cu legume înfipte prin toate alea. Au tot felul de instrumente de tortură cu care le obligă dacă se împotrivesc.

– Tanti Elena, tu știi ce s-a întâmplat cu Anemona? Cum de a ajuns în România când eu am lăsat-o în Spania?

– Te-au păcălit. Toate fetele au fost aduse în Romania data trecută, pentru că era rândul unui mahăr de la noi să țină petrecerea dos semanas. Soră-ta, la cum o știu eu, sigur n-a vrut să facă nimic din ce i s-a cerut și de aia a ajuns la spital. De parcă murea dacă era și ea mai umilă. Mai lua și bani…. Irina și-a strâns pumnii ca să-și domolească furia și părea stăpânită.

– Tanti Elena, las-o pe Anemona. Eu am venit pentru că vreau să lucrez pentru tine. Mă pricep să aleg fete și îți ușurez munca. Ce zici?

Ca s-o scurtez, că iar ajungem la sfârșit fără sfârșit, a convins-o pe tanti Elena.

Tudor Aurel tocmai se pregătea să iasă din casă, când primește un mesaj : am o bunăciune pentru dos semnas, vino pe strada unirii, nr.33. semnat – Elena. În căteva minute bărbatul era la destinație . A bătut la ușă și i-a deschis Irina.

– Nu te speria, lucrez pentru Elena acum. Am marfă pentru tine.

– Curvele nu mă sperie niciodată, i-a răspuns. Zi repede ce vrei.

N-a mai apucat să spună, dar i-a arătat că nu e deloc confortabil să ai capul separat de trup, mâinile și picioarele secționate atent și puse în pungi de gunoi. Cu o precizie de chirurg, l-a ciopârțit toată noaptea. De unde atâta forță și sânge rece întro mână de om, greu de explicat. Probabil că furia, durerea, dorința de răzbunare, ne transformă în titani ce pot muta munți.

Aceeași soartă a avut-o a doua zi și fratele lui. Înainte să își apuce sfârșitul, bărbatul i-a povestit că Anemona fusese o curajoasă – îi secționase neamțului care o siluise organul genital și îl nenorocise pe viață. Aruncatul fetei pe geam a fost pedeapsa. Chiar Tudor Cristian se ocupase de asta.

– Și cum de te-au prins în Spania? Ce făceai acolo?

– M-am dus să-l caut și pe neamț. Știam că încă trăiește. Dar nu l-am mai găsit. Am fost prinsă într-o razie pe stradă și cu ocazia asta au descoperit că eram căutată în Romania.

– Și ce-ai de gând să faci acum ? a întrebat-o judecătoarea când între ele s-a așezat liniștea.

– Lasă-mă la cimitir. Acum îmi știi povestea, sunt liniștită. Te rog să o spui așa cum ai auzit-o.

 A trecut o săptămână. Pe marginea unei gropi proaspăt săpate, judecătoarea strângea puternic o mână de pământ.

– Sărman copil, ai mai trăit doar ca să te descarci. Dumnezeu să aibă milă de sufletul tău, că dreptate ți-ai făcut singură.