Evenimentul istoric
Cum l-au împiedicat românii anticomuniști pe Carol al II-lea să își facă o curte regală în exil. Documente CIA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La exact o lună de la transformarea Biroului de Servicii Strategice în Agenția Centrală de Informații (Office of Strategic Services a trecut prin diverse transformări după Război devenind Central Intelligence Agency la 16 septembrie 1947) în Washington ajungea o telegramă cu date culese din Portugalia, dar al cărei subiect era legat de România.
Ca toată Europa care nimerise pe partea greșită a șervețelului mâzgălit de Churchill și Stalin, România trăia schimbări dramatice, monarhia era în ultimele luni de agonie, comunismul se instala sub protecția tancurilor rusești, iar divergențele interne urmau să se rezolve prin metoda gulagurilor bolșevice.
Cei care apucaseră să fugă din țară continuau peste graniță disputele lor mărunte, neînțelegând că cizma sovietică era un dușman mult prea mare.
Asta este și esența telegramei informative din 16 octombrie 1947, telegramă pe care o reproducem astăzi integral. Revenim apoi cu amănunte despre personajele principale, multe căzute pe nedrept în uitare.
ȚARA: România / Portugalia
DATA: 16 octombrie 1947
SUBIECT: Refuzul acordării vizelor portugheze pentru apropiații lui Carol
1. Brutus Coste, fost diplomat român în Portugalia, stabilit în prezent în această țară ca emigrant, a solicitat Ministerului Afacerilor Externe portughez să nu acorde vize anumitor români în cazul în care aceștia ar urma să le solicite în viitorul apropiat. Se consideră că astfel de cereri ar putea apărea din cauza prezenței în Portugalia a fostului rege Carol. Persoanele vizate de această interdicție propusă sunt următoarele:
a. Jean Pangal, fost ministru plenipotențiar român în Portugalia, care fusese anterior trimis în Spania ca reprezentant personal al lui Carol în relația cu Franța.
b. Pamfil Șeicaru, fost proprietar și editor al ziarului bucureștean „Curentul”. Acesta a fost un propagandist fervent pro-nazist, care se lăuda cu legăturile sale strânse cu von Ribbentrop. Ginerele său, Maris Cișmigiu, a fost atașat de presă român la Lisabona în 1943.
c. Richard Franasovici, ministru român la Londra. Fost membru al cercului apropiat al regelui Carol și apropiat politic al ministrului de externe român Tătărescu.
d. Dimitri Dimăncescu, consilier al ambasadei române la Londra.
e. Generalul Radu Rușescu, fost aghiotant al lui Carol și în prezent diplomat român la Stockholm.
2. (nume secretizat) Ministrul Afacerilor Externe portughez a fost de acord să nu acorde vize persoanelor menționate mai sus, în cazul în care acestea vor solicita.
3. (nume secretizat) spune că lui Carol i se va refuza o viză pentru Franța, în cazul în care va depune o cerere. Dr. Correia Ribeiro, un chirurg portughez care a fost în contact apropiat cu Carol și doamna Lupescu timp de mulți ani, a declarat că Carol va rămâne în Portugalia cel puțin un an. Se spune că doamna Lupescu se află sub îngrijirea permanentă a doi medici. De asemenea, se afirmă că Carol dispune de resurse financiare suficiente.
Personajele din telegrama ”canibalizării” diasporei
În primul rând, diplomatul Brutus Coste, cel care a făcut intervențiile la ministrul portughez, era un personaj credibil pentru americani. Fost emisar al României, după Război, Coste a devenit membru al delegației neoficiale a partidelor istorice la Conferința de Pace de la Paris. Citarea lui la începutul telegramei dă greutate informațiilor. În America Brutus Coste a fost un militant anticomunist, depărtându-se la un moment chiar de Casa Albă, în mandatul lui Lyndon Johnson, când I s-a părut că americanii încep să ridice podețe dincolo de Cortina de Fier.
Carol al II-lea nu ar mai avea nevoie de prezentare, dar contextul telegramei trebuie stabilit clar. După ce a băgat România în două crize dinastice și a trecut-o printr-o dictatură la sfârșitul căreia am rămas cu jumătate din teritoriu, Carol a plecat. Pe 3 iulie 1947 s-a căsătorit la Rio de Janeiro cu Elena Lupescu, ”Duduia” care strânsese în casa din București afaceriștii și profitorii cunoscuți drept ”camarila carlistă”. După refuzul de a primi viză de Franța, element menționat în telegramă, ajunge în Portugalia. Va locui aici până în 1953, când moare în Villa do Sol la Estoril. Nu a apucat să împlinească 60 de ani.
„Curtea” lui Carol al II-lea în exil
Interesanți sunt și cei pe care Brutus Coste încerca să îi oprească de la ”organizarea unei curți regale în exil” în jurul lui Carol al II-lea.
Primul este Jean Pangal, cel care, în ciuda interdicției inițiale, avea să ajungă până la urmă în Portugalia – unde a și murit, în 1950, la numai 55 de ani – fiind până la moartea sa fidel și apropiat de Carol. Jurist și diplomat, Pangal a rămas în istorie drept cel care a sacrificat Masoneria Română în 1937, când Ordinul îi stătea în cale Regelui pentru a instaura dictatura. Pangal fusese Mare Maestru al Marii Loji Naționale și Suveran Mare Comandor al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România. După 1944, când din dispoziția Anei Pauker masoneria a funcționat din nou până în 1948, ca o anexă a diplomației comuniste, Pangal a revenit în România, dar pentru scurt timp.
Pamfil Șeicaru era stabilit deja în Spania la ora redactării telegramei și avea să rămână acolo până în 1975. Condamnat în lipsă la moarte, pe Șeicaru îl aștepta un destin diferit de al multor emigranți, fiind grațiat în 1966 de Nicolae Ceaușescu.
Ministru și ambasador în mai multe rânduri, Richard Franasovici era la 16 octombrie 1947 încă membru al diplomației române, dar pentru foarte scurt timp. Pe 6 noiembrie își dă demisia și pleacă în exil, la Paris. Situația lui exacta demonstrează că sursele telegramei erau foarte bune pentru acea perioadă! La fel ca și în cazul lui Dimitri Dimăncescu, demisionar tot în 1947, după ce fusese secretar de delegație la Conferința de Pace, sursele lui Brutus Coste în diplomația românească par foarte solide.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
