Regele Carol al II-lea. Călătoria unui monarh între exil și iluzii pierdute
- Ramona Rotaru
- 18 ianuarie 2025, 20:24

Regele Carol al II-lea este una dintre cele mai controversate figuri din istoria modernă a României. El a marcat o epocă de transformări politice și sociale. Urcat pe tron la 10 februarie 1938, Carol al II-lea a inaugurat un regim autoritar, doar pentru a asista la prăbușirea acestuia și a monarhiei în septembrie 1940. Exilul său, însoțit de Elena Lupescu, a reprezentat o aventură plină de incertitudini. Vila sa de la Estoril, viața discretă alături de Elena Lupescu și încercările de a-și păstra statutul de monarh sunt capitole definitorii pentru un destin complicat.
Regele Carol al II-lea, de la ascensiune și până la prăbușirea unui regim
Regele Carol al II-lea a preluat tronul într-un moment de tensiune politică. După renunțarea la tron în 1925 și exilul autoimpus, Carol s-a întors în 1930, fiind primit cu speranțe de o populație ce dorea stabilitate. Totuși, tronul României a devenit rapid scena unor conflicte politice și economice. La 10 februarie 1938, regele a dizolvat partidele politice și a instaurat un regim autoritar bazat pe o constituție nouă. Această perioadă a fost marcată de o centralizare a puterii și de intensificarea cultului personalității regelui.
Prăbușirea regimului monarhic a fost accelerată de contextul geopolitic al celui de-al Doilea Război Mondial. Cedarea unor teritorii importante precum Basarabia, Bucovina de Nord și Ardealul de Nord a slăbit poziția regelui, ducând la pierderea sprijinului populației și a armatei. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat să abdice în favoarea fiului său, Mihai I. A doua zi, la ora 3 dimineața, regele Carol a plecat în exil din gara Băneasa, într-un tren special format din 12 vagoane.
Zvonurile despre lucrurile pe care regele Carol al II-lea le-ar fi luat cu el în această fugă au alimentat controverse. Se presupune că trenul ar fi fost încărcat cu bunuri de valoare, incluzând opere de artă, bijuterii și documente importante. Acest episod simbolizează nu doar sfârșitul unei domnii, ci și o ruptură definitivă între rege și poporul său. Deși se spune că a plecat cu 12 vagoane încărcate, în Portugalia a ajuns cu două mașini, potrivit mărturiilor din jurnalul monarhului.

Regele Carol al II-lea și fiul său Mihai. Sursa foto: Profimedia
Refugiul în Europa. Elveția și Spania nu ofereau protecție
Ajuns în Elveția, monarhul s-a stabilit inițial la Lugano, împreună cu Elena Lupescu. Această perioadă a fost marcată de incertitudine, dar și de o viață confortabilă, departe de frământările din România. Totuși, neutralitatea Elveției nu oferea siguranță absolută. Din acest motiv cuplul a decis să plece în Portugalia. Din Spania, au fugit în Portugalia cu două mașini, temându-se de posibile represalii.
Drumul lor a fost întârziat de regimul lui Franco, care le-a impus stabilirea temporară în stațiunea Sitges, aproape de Barcelona. Spania lui Franco era oficial neutră în conflictul mondial, însă menținea legături strânse cu Germania nazistă și Italia fascistă. Acest context a amplificat temerile monarhului privind o posibilă extrădare. Sitges, deși o locație idilică, a devenit un loc de detenție neoficială pentru regele Carol al II-lea, care a decis să fugă în martie 1941, temându-se pentru siguranța lor.
Cuplul a reușit în cele din urmă să ajungă în Portugalia, unde au găsit refugiu temporar. Siguranța lor era încă pusă sub semnul întrebării. Trăind în incertitudine și cu teama de a nu fi dați pe mână lui Antonescu, Carol și Elena decis să părăsească Europa. Ca loc de refugiu aleg Cuba, din dorința de a evita orice risc asociat conflictului mondial.
Regele Carol al II-lea primește vestea abdicării fiului său
După un periplu prin Caraibe, regele Carol și Duduia s-au așezat, până în vara lui 1944, la Ciudad de Mexico. La începutul anului 1945, Carol al II-lea și Elena Lupescu au sosit la Rio de Janeiro. Au petrecut acolo aproximativ trei ani, iar în 1947 cei doi s-au căsătorit civil. În același an, monarhul și soția sa au primit permisiunea autorităților portugheze să se stabilească la Estoril. În această alegere au contat nu doar neutralitatea ei, regimul lui Salazar și poziţia geografică prielnică părăsirii Europei în caz de pericol. Casa Regală a României era, de la urcarea pe tron a lui Ferdinand, înrudită cu dinastia portugheză de Braganca. Mama regelui Ferdinand, infanta Antonia, fusese fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei.
La două luni după instalarea la Estoril, regele Carol al II-lea a primit vestea abdicării regelui Mihai. A fost dezamăgit de modul în care fiul său a acționat, susținând că nu a abdicat doar pentru el și urmații săi, ci a lăsat poporului grija de a-şi alege felul cum doreşte să fie guvernat. Aceste vești i-au șters lui Carol orice umbre de speranţă de a mai reveni la putere.
„M-a apucat o furie auzind această ştire; cine dracul l-a pus pe Mihăiţă să se întoarcă, ca, după o săptămână, să plece în condiţiile cele mai urâte şi dând către popor o proclamaţie ruşinoasă. Nu numai că abdică pentru el şi urmaşii săi, dar spune, în proclamaţie, că lasă poporului grija de a-şi alege felul cum doreşte să fie guvernat, considerând că monarhia este un obstacol serios în calea dezvoltării democratice a Ţării. Mă sufocă ideea că fiul meu, ca suveran, să poată să-şi puie iscălitura sub un document astfel redactat”, scria regele Carol al II-lea în însemnările sale zilnice.

Carol al II-lea și Elena Lupescu. Sursa foto: Arhivele Nationale
Regele își cumpără o vilă în Estoril
La sosirea în Portugalia, majoritatea capetelor încoronate aflate în exil locuiau la faimosul Hotel Palacio, unde inițial s-a cazat și regele Carol. Deși partenera sa prefera această locație, monarhul și-a dorit un loc liniștit, doar al lor. Astfel, în 1948, Carol cumpără vila „Mar y Sol”, pentru suma de 15.000 de dolari. Vila dispunea de o grădină de zarzavaturi, piscină și teren de tenis, fiind un refugiu liniștit pentru cuplu. În această casă a avut loc și cununia religioasă a monarhului, în vara lui 1949. Evenimentul a fost o dublă ceremonie, în cursul căreia s-au căsătorit și Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a regelui, cu Monique Urdăreanu.
În timp ce regele prefera să petreacă timpul în locuința sa, Elena Lupescu era o prezență obișnuită pe plaja Tamariz, însoțită de două prietene apropiate. Potrivit însemnărilor din jurnalul regelui, Carol al II-lea nu avea o legătură strânsă cu ceilalți monarhi aflați în exil. Deși regele Spaniei locuia pe aceeași stradă, nu exista nicio legătură între ei, iar alți monarhi îl evitau din cauza relației cu Elena Lupescu, care nu era de viță nobilă. Singurul de care era apropiat era regele Umberto al Italiei, la ale cărui petreceri era mereu invitat.
Regele Carol al II-lea a dus o viață simplă în exil. Avea câini, scria scrisori, mergea la cumpărături și la cinematograf. În jurnal, monarhul se plângea că toate erau scumpe și că trebuia să vândă anumite lucruri. El menționa și cheltuielile zilnice ale Elenei Lupescu, care deseori redecorase camerele vilei. Regele nu preciza că Duduia era cheltuitoare, dar se pare că mereu avea cumpărături de făcut.
Regele Carol al II-lea a avut viață grea cu Duduia
Potrivit istoricilor, relația sa cu Duduia a fost marcată de controverse. În jurnalul său, monarhul scrie că soția sa avea mereu stări de rău atunci când stătea acasă. Din acest motiv, unii istorici susțin că durerile acesteia nu existau cu adevărat, ci erau o tactică de manipulare. Chiar și căsătoria lor civilă a fost pusă sub semnul întrebării. Carol a scris în jurnalul său că s-a căsătorit civil cu Elena după ce aceasta s-a simțit foarte rău și a spus că nu își dorește să moară nemăritată.
Un episod similar a avut loc înaintea morții monarhului. Chemaseră doctorul pentru că regele Carol al II-lea acuza dureri în piept, dar Duduia a leșinat de teamă. Regele i-a cerut medicului să o consulte pe soția sa mai întâi. Până a revenit doctorul înapoi la monarh, aceasta murise. Decesul s-a produs pe 4 aprilie 1953, intervenit în urma unui atac de cord. Deși se plângea mereu de dureri, Elena Lupescu a mai trăit aproximativ 24 de ani după decesul soțului ei, murind în 1977.
Salazar al Portugaliei i-a oferit monarhului român o înmormântare demnă de un rege și a fost depus la capela celor din dinastia Braganca. În 2003, la aproape jumătate de secol după moartea sa, rămășițele regelui Carol al II-lea au fost repatriate în România. Trupul său a fost întâmpinat cu discreție, iar ceremonia de reînhumare a avut loc într-o capelă din curtea Mănăstirii Curtea de Argeș. Regele Mihai, fiul său, nu a participat la ceremonie, subliniind complexitatea relației dintre cei doi. Ulterior, familia regală a decis reînhumarea osemintelor în Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, eveniment ce a avut loc la 9 martie 2019. Această decizie a fost percepută ca o reconciliere simbolică a istoriei, potrivit Historia.ro.