Ireal! A scăpat de Covid-19, dar s-a „îmbolnăvit” când a primit factura spitalizării
- Alexandru Toader
- 13 iunie 2020, 21:42
După ce a petrecut mai bine de două în spital, timp în care a fost tratat și vindecat de noul coronavirus, un american a fost șocat când a primit factura spitalizării.
În vârstă de 70 de ani, americanul Michael Flor s-a numărat printre cei care au contactat boala Covid-19. Acesta era cunoscut publicului drept pacientul Covid-19 cu cea mai lungă spitalizare, 62 de zile. În perioada în care a fost spitalizat, pacientul s-a aflat de mai multe ori aproape de moarte. Într-una dintre dăți, chiar medicii i-au sunat familia, ca să își ia rămas-bun de la el, au scris jurnaliștii de la Seattle Times.
În final, Michael Flor s-a recuperat și a venit și monentul în care a părăsit și instituția medicală. Însă, acesta a fost din nou la un pas de moarte, de inimiă mai exact, atunci când i-a fost înmânată factura de spitalizare: 1,1 milioane de dolari, cheltuieli defalcate pe 181 de pagini!
În Statele Unite ale Americii, sistemul medical este extrem de costisitor pentru care nu beneficiază de asigurări medicale. Din fericire pentru el, bărbatul este asigurat Medicare, companie care acoperă cea mai mare parte dintre costuri. De asemenea, un alt avantaj pentru el este acela că a fost pacient Covid-19, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu plătească nimic. Guvernul SUA a alocat peste 100 de miliarde de dolari în sistemul medical, tocmai pentru a ajuta la acoperirea costurilor cu tratamentul pacienților înfectați cu virusul SARS-CoV-2.
Iată cum au arătat, defalcat, costurile lui Michael Flor pe perioada spitalizării:
- internarea la Terapie intensivă: 9.736 de dolari pe zi. 42 de zile la izolare au costat 408.912 dolari
- ventilator mecanic: 2.835 de dolari pe zi. Înmulțit cu 29 de zile, egal 82.215 dolari
- aproximativ un sfert din factură - costul medicamentelor
- 2 zile în care organele interne (inimă, rinichi, plămâni) aproape i-au cedat și a fost cel mai aproape de moarte, aproximativ 100.000 de dolari (defalcați pe 20 de pagini).
Astfel, în cele 181 de pagini au fost enumerate aproape 3.000 de cheltuieli, circa 50 pe zi.
„M-am simțit vinovat că am supraviețuit. M-am întrebat de ce eu? Mă uitam la costurile alea și sentimentul de vinovăție îmi creștea”, le-a spus Michael Flor jurnaliștilor atunci când a văzut uriașa factură. (FOTO: Facebook/Michael Flor)