ALERTĂ OFICIALĂ din partea IPJ Galați: Avem un nou caz de MEDIC FALS
- Cristian Istrate
- 13 februarie 2019, 19:33
Scandalul medicilor falși nu este finalizat, ci pregătit să explodeze. Noi informări oficiale semnalează alt medic fals din Galați.
Poliția Galați a deschis o anchetă în cazul unei tinere din oraș, care în septembrie 2018 a mers la un birou de traduceri autorizate cu scopul de a legaliza o diplomă de licență care ar fi fost emisă de Facultatea de Medicină a unei universități din București. Pentru că documentul respectiv a trezit mari suspiciuni traducătorilor, aceștia au alertat imediat Poliția.
Gălățeanca este în vârstă de 33 de ani și a solicitat traducerea și legalizarea mai multor documente, printre care o diplomă de licență de la Facultatea de Medicină, care ar fi fost emisă de o universitate din București.
„În luna septembrie a anului trecut, un birou de traduceri autorizate a făcut o sesizare la secția 2 Poliție Galați cu privire la suspiciunea unui fals: o diplomă de licență emisă de o universitate din București pentru Facultatea de medicină, alături de alte documente false ale aceleiași persoane. Este vorba despre o tânără de 33 de ani din Galați, care a mers la biroul respectiv și a solicitat traducerea si legalizarea documentelor. S-a întocmit dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale. S-a început urmărirea penală in rem și se continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Gabriela Costin.
Tânăra a fost audiată la Poliție și a fost făcută o expertiză a documentelor. Cercetările trebuie să stabilească dacă femeia s-a folosit de document, dacă profesează ca medic sau cadru sanitar pe baza diplomei suspectate a fi false, informează Libertatea.