Potrivit procurorilor, în cauză au rezultat indicii temeinice că cetăţeanul iordanian a desfăşurat activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională, activităţi ce se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Curtea de Apel Bucureşti, la data de 29.12.2015, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a declarat ca indezirabil respectiva  persoană de cetăţenie iordaniană, pe o perioadă de 15 ani, din raţiuni de securitate naţională.