Ionuț Radu, un nou meci mare în Serie A. „Victoria obţinută de Genoa poartă semnătura lui” | VIDEO
- Alexandru Toader
- 23 decembrie 2018, 11:30
Ionuț Radu, căpitanul naționalei U21 a României, a fost eroul celor de la Genoa, în meciul disputat, ieri, cu Atalanta.
Portarul român în vârstă de 21 de ani s-a remarcat din nou la Genoa, în meciul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren propriu, scor 3-1. Acesta „a fost și primul succes „Grifounului”, după o absență de 3 luni. Radu a apărat un penalty în jocul cu Atalanta, și a afost aproape de a-l para și pe cel de-al doilea obținut de oaspeți. Totodată, „tricolorul” a avut alte două parade decisive, la şuturile lui Toloi şi Gomez.
„I-am spus deja mamei mele: penalty-ul apărat e lucrul cel mai emoţionant din cariera mea. Nu pentru paradă în sine, ci pentru fani. Au fost minunaţi şi sunt fericit că azi i-am putut mulţumi. Le-am simţit afecţiunea şi trebuie să le mulţumesc”, a declarat Radu, la finalul partidei.
„Victoria obţinută de Genoa poartă semnătura lui. Două parade miraculoase în faţa lui Toloi şi a lui Gomez, apoi penalty-ul neutralizat în faţa lui Ilicici”, a scris pianetagenoa1893.net.