Ion Iliescu, în stare critică avansată la spital. Diagnosticul stabilit de medici: pericardită hemoragică
- Emil Simionescu
- 2 aprilie 2019, 01:24
Ion Iliescu a ajuns ieri, de urgență, la spital. Fostului lider de la Cotroceni i s-a făcut rău, luni, în jurul orelor prânzului.
A fost transportat și internat de urgență la spitalul „Prof. Dr. CC Iliescu”, cu suspiciunea de infarct, medicii stabilind ulterior diagnosticul de pericardită hemoragică. Până la închiderea ediției, medicii nu se hotărâseră încă dacă Ion Iliescu va fi supus sau nu unei intervenții chirurgicale pe cord deschis, care urma să fie realizată sub anestezie totală. Principala îngrijorare a doctorilor ținea de vâsta înaintată a pacientului. De altfel, problemele cardiace ale celui care a condus destinele României de trei ori din 1990 și până acum nu sunt noi. În 2005, Ion Iliescu a fost supus unei operații complexe, fiindu-i montate nu mai puțin de cinci stenturi. Cel deal șaselea i-a fost adăugat doi ani mai târziu. Starea fostului lider de la Cotroceni era, aseară, critică avansată.