Ion Iliescu, la Antipa. Gafa anului la moartea fostului președinte

Ion Iliescu, la Antipa. Gafa anului la moartea fostului președinte

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a fost înmormântat joi, 7 august, cu onoruri militare. Din 9 iunie, de când a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, presa a relatat, zi de zi, despre starea sa de sănătate. Moartea fostului președinte pe 5 august, la 95 de de ani, a fost principalul subiect de știri.

Iliescu, la Spitalul Grigore Antipa

Evident, nu au lipsit gafele.  Chiar în ziua în care fostul președinte a încetat din viață, știrea despre starea sa critică a fost prezentată cu o mică „încurcătură” de nume în jurnalul TVR Info.

Prezentatoarea Loredana Iordache a introdus-o pe colega sa astfel: „Colega mea Ilinca Nazarie vine cu amănunte”.

Ilinca Nazarie a continuat cu un raport despre situația medicală a lui Ion Iliescu, dar și cu gafă monumentală. Ce știm până în acest moment este că Ion Iliescu este considerat de către medici un pacient critic. Asta ne-au transmis încă de sâmbătă, din momentul în care reprezentanții Spitalului Grigore Antipa din Capitală au precizat că starea de sănătate a fostului președinte s-a deteriorat”, a transpis jurnalista, potrivit paginademedia.ro.

Muzeul Antipa

Sursa foto. Wikipedia

Fostul președinte, „mort” pe baza unei postări de pe Facebook

O altă gafă a fost făcută tot în jurnalul TVR de la ora 14.00. Pe 2 august 2025, prezentatoarea Andra Soceanu a transmis în direct, din greșeală, informația că fostul președinte Ion Iliescu a decedat, bazându-se pe o postare neverificată de pe Facebook.

„Sunt informații conform cărora fostul președinte Ion Iliescu a decedat!”, a spus jurnalista la începutul buletinului de știri: „Bună ziua, doamnelor și domnilor. Bine v-am găsit la Telejurnal. Starea de sănătate a fostului președinte Ion Iliescu s-a înrăutățit și a devenit critică, anunță Spitalul Clinic de Urgență Agrippa Ionescu, unde este internat. Ba chiar în urmă cu câteva secunde… Sunt informații conform cărora fostul președinte Ion Iliescu a decedat!”. După această declarație, prezentatoarea a trecut rapid la o intervenție în direct de la spital, unde colega sa, Ilinca Nazarie, urma să confirme sau infirme informația.

Cum a ajuns știrea neverificată pe post

Gafa ar fi fost rezultatul unui lanț de erori interne. Jurnalistul Răzvan Butaru, producător la „Dosar România”, a publicat pe contul său personal de Facebook un mesaj în care anunța moartea lui Ion Iliescu.

Postarea a fost văzută de George Tudor, editor al Știrilor TVR, care a transmis informația către prezentatoarea Andra Soceanu prin producătoarea jurnalului, Diana Anghel. Sursele citate de Libertatea au susținut că Andra Soceanu a primit informația pe WhatsApp chiar în timp ce se afla în direct, cu doar câteva secunde înainte de a anunța greșit decesul. Nedumerirea sa a fost vizibilă în imagini.

Scandal intern. Amenințări pe grupul de redacție

Imediat după incident, imaginile cu momentul au fost eliminate de pe canalele online ale TVR. În redacția Știrilor TVR, atmosfera s-a tensionat. Dragoș Bătrînescu, redactorul-șef al Știrilor TVR, a transmis un mesaj dur colegilor pe grupul intern: „Cel sau cea care dau informații mai departe de pe acest grup presupun că sunt conștienți de pericole și de clauzele de confidențialitate din contractul de muncă… Dacă se află cine și ce, riscă desfacerea contractului de muncă. Ca să fie și un exemplu din ăsta, totuși, că până nu se pârleste careva, nu își învață nimeni lecția cu adevărat.”

Ion Iliescu nu este singurul personaj politic care a fost „omorât” în transmisiuni TV. O jurnalistă de la Euronews România a relatat în direct că „trupul neînsuflețit al președintelui Nicușor Dan a fost depus la Palatul Cotroceni”.