Ion Cristoiu: Olandezii nu dau doi bani pe coiful dacic de la Coțofenești. Video
- Adrian Lambru
- 27 ianuarie 2025, 21:55
Coiful de aur de la Coţofeneşti. Sursa foto: Muzeul DrentsCoiful dacic de la Coțofenești, este o piesă de tezaur din aur ce a fost găsit în urmă cu aproape 100 de ani de cǎtre un din satul Poiana, județul Prahova. Este o bucată de istorie a culturii româneşti. Sâmbătă dimineața, 25 ianuarie, s-a anunțat faptul cǎ acest artefact a fost furat din Muzeul Drents din Assen, Olanda. La momentul de față, reprezentanții poliției sunt pe urmele autorilor jafului.
Despre întreg acest eveniment, Ion Cristoiu spune cǎ scoate în evidențǎ cât de puțin este respectatǎ România în afara țării, dar și în interior: "Olandezii nu dau doi bani pe coiful dacic", subliniazǎ acesta. "Pentru autoritǎțile de acolo este doar un furt și atât, nu se strofoacǎ nimeni, nu se dǎ nimeni peste cap pentru cǎ a dispǎrut tezaurul nostru".
Ion Cristoiu, tezaurul și emoția
Ion Cristoiu, scriitor și publicist, a fost prezent luni, 27 ianuarie, în cadrul podcastului "Hai LIVE", moderat de Robert Turcescu, de pe canalul de YouTube "HAI România". Cu aceastǎ ocazie, el a specificat faptul cǎ cele întâmplate cu artefactele din satul Poiana aratǎ, de fapt, cât de respectatǎ este România la nivel extern: "S-a văzut cǎ nu le pasǎ, din moment ce nici nu era vreun paznic pus acolo. Dacǎ era ceva trimis de americani la muzeul acela erau olandezii responsabili deja praf și pulbere. Era altceva. Așa, de un tezaur adus din România nu le-a păsat prea tare".
De asemenea, scriitorul adaugă apoi faptul cǎ nici românii "nu sunt mai prejos" de atât. Acesta spune că, la momentul de fațǎ, pe liderii politici îi interesezǎ mai mult de Călin Georgescu și de cât de mult îi "încurcǎ" acesta decât cǎ s-a furat o bucatǎ din istoria țării. "A ieșit cineva și a spus cǎ solicitǎ o anchetǎ penalǎ în cazul ăsta? Ce alte preocupări are acum Klaus Iohannis? De ce Marcel Ciolacu nu face mai multe în acest sens?", se întreabǎ Ion Cristoiu.
Un gust amar
Pe mai departe, acesta vine și explicații despre cum tezaurul dispǎrut este o adevǎratǎ comoarǎ. El spune cǎ semnificația este una foarte mare, cǎ acele artefacte spun o poveste: "Aratǎ, de fapt, ce civilizație a trăit aici cu pânǎ la 400 de ani î.H.. Nu oricine lucreazǎ în aur, doar cineva cu o anumitǎ finețe, oamenii cu gusturi fine fac asta", declarǎ Ion Cristoiu în cadrul podcastului "HAI Live". "Aratǎ cǎ în aceastǎ zonǎ a existat o tradiție a aurului", adaugǎ el.
"Este vorba și despre o bătălie, bineînțeles. Italienii spun ceva, ridicǎ în slǎvi de dimineața pânǎ seara civilizația romanǎ. Ungurii, la fel, amintesc mereu de cât de mǎreți au fost ei. Iar astfel de obiecte istorice spun povestea oamenilor care au trăit aici, aratǎ cǎ nu erau doar nişte mâncǎtori de frunze", afirmǎ apoi publicistul. Ion Cristoiu ține apoi sǎ menționeze cǎ și în aceastǎ bǎtǎlie, liderii politici au dezamǎgit: "Românii au aceastǎ emoție, le place când se pot mândri cu ceva. Dar răspunsul politicienilor le-a lăsat, din nou, un gust foarte amar".