Iohannis: Să le fie ruşine celor din PSD pentru campania mizerabilă împotriva mea

Iohannis: Să le fie ruşine celor din PSD pentru campania mizerabilă împotriva mea

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, a afirmat azi, în cadrul unei conferințe de presă că social-democraților ar trebui să le fie rușine pentru campania mizerabilă purtată împotriva sa.

"Din partea PSD în special se poartă o campanie mizerabilă împotriva mea, o campanie purtată de tot PSD-ul, de toţi purtătorii de cuvânt ai campaniei electorale Victor Ponta. Este o jenă publică doamnelor şi domnilor din PSD ce faceţi în campanie! Este sub orice limită inferioară modul în care înţelegeţi să acoperiţi lipsa unui proiect prin atacuri la persoana mea şi la familia mea", a spus prezidenţiabilul ACL, citat de Agerpres.

În plus, acesta a catalogat drept "inadmisibil" faptul că PSD a lansat "afirmaţii menite să sperie pensionarii din România".

"PSD a împrăştiat milioane de fluturaşi cu o minciună, cum că eu am tăiat pensiile şi voi tăia pensiile când voi fi preşedinte. Este bine cunoscut că nu am tăiat niciodată pensiile şi că eu nu doresc să tai pensii, eu doresc o Românie prosperă care face posibilă o creştere a pensiilor. Este inadmisibil că PSD a târât în această campanie mizerabilă inclusiv Poşta Română trimiţând, odată cu fluturaşul de pensie, şi aceşti fluturaşi. Doamnelor şi domnilor pesedişti, nu aşa se face campanie electorală într-o ţară europeană din secolul XXI. Să vă fie ruşine că ameninţaţi pensionarii şi într-o situaţie cum sunt ei, cu o pensie care nu le ajunge de pe o zi pe alta, şi îi mai şi speriaţi pentru a obţine câteva voturi. Ruşine...", a adăugat Iohannis, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News