Iohannis A CONVOCAT ședința CSAT. Care sunt subiectele PRIORITARE de pe agendă

Iohannis A CONVOCAT ședința CSAT. Care sunt subiectele PRIORITARE de pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, de la ora 11:00, o şedinţă a CSAT pe tema participării Armatei la o misiune NATO cu capabilităţi navale, dar şi a strategiei naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.

Pe agenda întâlnirii se află participarea armatei cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul al doilea al anului 2017, dar şi strategia naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

În privința situației din MApN, Dobrovolschi a spus că președintele Klaus Iohannis a fost informat în permanență în legătură cu aceasta.

„Preşedintele României a fost informat în permanenţă în legătură cu situaţia din MApN, a avut un dialog, de asemenea, cu premierul, a cerut soluţionarea problemelor situaţiei din MApN, lucru care s-a întâmplat şi lucrurile sunt cele pe care le ştiţi - premierul a primit demisia din partea ministrului, iar preşedintele a fost de acord cu poziţia premierului”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit acestuia, vizita care va avea loc în SUA la nivelul MApN este o chestiune care ţine de organizare şi de chestiuni administrative care vor fi comunicate la momentul potrivit de către organizatori.