Iohannis a vorbit cu Theresa May despre atacul de la Londra
- Carmen Vintil ă
- 23 martie 2017, 15:26
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Theresa May, cu care a discutat despre atacul terorist de la Londra.
"Preşedintele României a condamnat în termeni fermi atacul terorist care a avut loc ieri la Londra, lângă Parlament, simbolul democraţiei britanice, şi a exprimat solidaritatea deplină a României şi a poporului român cu Regatul Unit. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, totodată, în numele său şi al României, condoleanţe familiilor victimelor şi urări de însănătoşire grabnică celor răniţi", a informat Administrația Prezidențială.
Prim-ministrul britanic și-a exprimat regretele pentru rănirea celor doi români şi speranţa că starea de sănătate a acestora, mai ales a româncei aflate încă în stare critică, se va ameliora.
De asemenea, preşedintele Iohannis a transmis sprijinul deplin al României pentru continuarea luptei împotriva terorismului, evocând preocuparea pentru creşterea în amplitudine şi frecvenţă a fenomenului terorist, precum şi a gradului său de impredictibilitate.
În context, pronunţându-se ferm pentru intensificarea eforturilor comune de prevenire, descurajare şi pedepsire a acestui fenomen reprobabil, şeful statului a amintit de initiaţiva de creare a unei Curţi internaţionale împotriva terorismului, lansată în comun de România şi Spania.
Potrivit sursei citate, în spiritul Parteneriatului Strategic care leagă cele două ţări, preşedintele Iohannis a accentuat necesitatea intensificării şi eficientizării cooperării bilaterale în sfera securităţii, inclusiv pe dimensiunea de contraterorism.
De asemenea, şeful statului a menţionat că aşteaptă cu deosebită plăcere vizita oficială pe care Prinţul de Wales o va efectua în România în cursul săptămânii viitoare, care va "constitui un reper important în istoria relaţiilor bilaterale de Parteneriat Strategic dintre cele două state".
Preşedintele Iohannis a semnat o scrisoare de condoleanţe către Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, joi dimineaţă, că una dintre cele două persoane de cetăţenie română rănite în urma atacului de miercuri după-amiază de la Londra se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită uşor în urma incidentului, a fost externată.
La rândul său, ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a declarat joi, pentru Agerpres, că românca rănită în atentatul de la Londra a suferit o "intervenţie chirurgicală complicată", iar starea acesteia continuă să fie critică.
Miercuri, un bărbat a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra, iar după aceea a reuşit să înjunghie un poliţist şi a încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împuşcat mortal de forţele de securitate. Poliţistul înjunghiat a decedat în urma rănilor suferite, la fel şi doi dintre pietonii loviţi de maşina atacatorului