theresa may

Theresa May, fost prim-ministru al Regatului Unit, este caracterizată ca o politiciană disciplinată, tenace și serioasă, cunoscută pentru abordarea sa pragmatică și conservatoare. Reputația sa a fost definită de o carieră politică îndelungată, marcată de provocări majore, în special gestionarea procesului Brexit.

May a fost descrisă de colegi ca fiind o "femeie al dracului de dificilă", o calitate care a ajutat-o să supraviețuiască în funcții cheie pentru mult timp. A avut o abordare metodică și nu a evitat confruntările politice.

Crescută de un preot anglican, a fost ghidată de principii morale stricte, ceea ce i-a adus uneori critici pentru inflexibilitate, în special în negocierile complexe privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Trump i-a considerat pe aliații americani precum Merkel și Trudeau „slabi”, iar adversari precum Putin și Xi „puternici”, a spus fostul său șef de la Pentagon

Trump i-a considerat pe aliații americani precum Merkel și Trudeau „slabi”, iar adversari precum Putin și Xi „puternici”, a spus fostul său șef de la Pentagon

Fostul șef al Pentagonului, Mark Esper, a scris în noua sa carte că fostul președinte Donald Trump i-a văzut pe un număr de lideri ai țărilor aliate SUA drept „slabi”,...

Momente emoționante. Ce s-a întâmplat cu Theresa May în timp ce-şi anunța demisia

Momente emoționante. Ce s-a întâmplat cu Theresa May în timp ce-şi anunța demisia

Primul ministru britanic, Theresa May, şi-a anunțat demisia din funcţie printr-o declarație de presă în care a s-a arătat extrem de emoţionată izbucnind în lacrimi. „Theresa May va intra în...

Ultimul discurs politic al Theresei May ca Premier: mai puternică și solidă ca politician

Ultimul discurs politic al Theresei May ca Premier: mai puternică și solidă ca politician

Am urmărit cu atenție ultimul discurs politic al premierului Theresa May, într-o formă publică și cu mass media care a abundat în întrebări, chiar dacă organizatorul reuniunii a fost celebru think...

Telenovela Brexit continuă. Nici fără acord nu vor, nici cu acord nu-i bine

Telenovela Brexit continuă. Nici fără acord nu vor, nici cu acord nu-i bine

Viitorul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, este promotorul ideii că retragerea din UE trebuie să se facă în 31 octombrie, cu sau fără acord. Parlamentul de la Londra a...

Culisele din spatele alegerii înlocuitorului Theresei May

Culisele din spatele alegerii înlocuitorului Theresei May

Astăzi, în Marea Britanie, deputații conservatori organizează o nouă rundă prin care se va vota noul succesorul Theresei May, la fotoliul de președinte al partidului. Conform site-ul agenției DPA, Boris...

UE, fermă: Acordul cu privire la Brexit NU va fi renegociat cu succesorul Theresei May

UE, fermă: Acordul cu privire la Brexit NU va fi renegociat cu succesorul Theresei May

Deoarece răbdarea Uniunii Europene începe să se înrăutățească - împreună cu răbdarea publicului britanic - calculele politice au început să se schimbe. Și odată cu plecarea Theresei May, procedurile Brexit...

Complot terorist apocaliptic! Trei tone de explozivi urmau să arunce în aer Londra

Complot terorist apocaliptic! Trei tone de explozivi urmau să arunce în aer Londra

Un proiect terorist al Hezbollah, susținut de Iran, a fost dejucat și păstrat secret de guvernul și de serviciile de securitate britanice. Complotul a fost atât de grav încât Theresa...

Theresa May, martira Brexit-ului. Shakespeare ar fi fost încântat de acest personaj

Theresa May, martira Brexit-ului. Shakespeare ar fi fost încântat de acest personaj

Theresa May părăsește vineri locul din fruntea Partidului Conservator, îngropând speranța de a rămâne în istorie ca artizanul scoaterii Regatului din UE În 24 mai, cu lacrimi în ochi în...

Theresa May demisionează! Cine vrea să îi ia locul premierului britanic? Lista e lungă

Theresa May demisionează! Cine vrea să îi ia locul premierului britanic? Lista e lungă

Theresa May va demisiona oficial vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eşecului ei de a convinge Camera Comunelor să...

Trump îi curtează pe candidații la succesiunea Theresei May

Trump îi curtează pe candidații la succesiunea Theresei May

Trump profită de vizita sa în Marea Britanie pentru a forma relaţii bune cu candidaţii la succesiunea prim-ministrului Theresa May Miliardarul republican a discutat la telefon timp de 20 de...

Cine „pândește” funcția Theresei May. un nume greu din partidul premierului, în prim-plan

Cine „pândește” funcția Theresei May. un nume greu din partidul premierului, în prim-plan

Parlamentarul conservator Mark Harper şi-a anunţat joi intrarea în cursa pentru ocuparea postului de premier al Marii Britanii. În urma eșecului în cazul Brexit, Theresa May a declarat că va...

Hard-Brexit cu favoritul lui Trump, cu nume neaoș de Lord britanic: Boris. Pulsul Planetei

Hard-Brexit cu favoritul lui Trump, cu nume neaoș de Lord britanic: Boris. Pulsul Planetei

Demisia anunțată de către premierul britanic Theresa May era un deznodământ anunțat și așteptat încă din ianuarie, la cel mai dezastruos „vot semnificativ” pentru un premier de mai bine de...

Cine ar putea fi succesorii Theresey May

Cine ar putea fi succesorii Theresey May

Victimă a incapacității de a pune în operă Brexit-ul, Theresa May părăsește guvernul. Iată o listă cu posibilii succesori la Downing Street Boris Johnson. Este unul din marii favoriți ai...

Theresa May demisionează în sfârșit!

Theresa May demisionează în sfârșit!

Cotidianul The Times scrie că premierul Theresa May va părăsi biroul din Downing Street nr. 10 în acest sfârșit de săptămână. Theresa May își va anunța în această vineri demisia,...

Încă o lovitură pentru Theresa May. Un om de bază a părăsit-o cu inima grea

Încă o lovitură pentru Theresa May. Un om de bază a părăsit-o cu inima grea

Andrea Leadson, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul din cabinetul Theresei May, şi-a anunţat, aseară, demisia Ministrul britanic pentru relaţia cu parlamentul, Andrea Leadsom, şi-a anunţat miercuri demisia, afirmând că nu...

Theresa May face o „ofertă îndrăzneață”. O nouă încercare a premierului britanic de a obține acordul pentru Brexit

Theresa May face o „ofertă îndrăzneață”. O nouă încercare a premierului britanic de a obține acordul pentru Brexit

Premierul britanic Theresa May a anunțat că va propune parlamentarilor o „ofertă îndrăzneață”, cu scopul de a-i convinge să accepte acordul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, potrivit...

Theresa May a fost de acord să fie stabilit un calendar al retragerii sale

Theresa May a fost de acord să fie stabilit un calendar al retragerii sale

Premierul Theresa May a anunțat că va fi stabilit un calendar al retragerii sale de la conducerea conservatorilor britanici. Acest calendar va intra în vigoare după ce Camera Comunelor se...

Răzbunarea Albionului: Naționaliștii britanici invadează Parlamentul European

Răzbunarea Albionului: Naționaliștii britanici invadează Parlamentul European

Brexit Party, noua formațiune politică a lui Nigel Farage, a atins un nou maxim în sondaje, ajungând la 35% intenții de vot pentru alegerile europene. Cu șase zile înainte de...

Theresa May: „Scaunul meu pentru un vot”

Theresa May: „Scaunul meu pentru un vot”

Premierul Theresa May forţează a patra oară votul parlamentului pentru a obţine aprobarea acordului de Brexit. Pentru aceasta, e gata să re retragă. Premierul May a acceptat ca, după ce...

Scandal de proporții în Londra. Theresa May l-a demis pe ministrul Apărării în urma unor scurgeri de informații în legătură cu Huawei

Scandal de proporții în Londra. Theresa May l-a demis pe ministrul Apărării în urma unor scurgeri de informații în legătură cu Huawei

Premierul Marii Britanii, Theresa May, l-a demis miercuri pe ministrul Apărării, Gavin Williamson, din cauza unor scurgeri de informații legate de o serie de discuții din cadrul Consiliului Național de...