Am urmărit cu atenție ultimul discurs politic al premierului Theresa May, într-o formă publică și cu mass media care a abundat în întrebări, chiar dacă organizatorul reuniunii a fost celebru think tank Chatham House care are reguli mult mai stricte față de publicarea opiniilor exprimate în aceste contexte.
Un discurs foarte bun, o formă de moștenire politică a Theresei May egală cu discursurile cu vocație de învățături către succesori pe care le-au avut toate marile figuri politice ale lumii, cu precădere Sir Winston Churchill.
Cum discursul s-a nimerit exact în zilele votului pentru noua Comisie von der Leyen, a fost un bun prilej de reflecție și asupra funcționalității majorităților mici, asupra metodei comunitare și capacității de a atinge compromisuri în 28 de state și cu măcar trei grupuri parlamentare – incomplete – pentru a atinge majoritatea. Ei bine, și în acest caz, lecțiile Theresei May pot fi edificatoare, chiar dacă vorbim despre un premier care și-a ratat ținta, nu a reușit să producă o majoritate pentru a trece cel mai important act al Guvernării, care a ocupat, practic, tot spațiul politic britanic în ultimii 3 ani, Brexitul.
După ce am văzut discursul, nu pot spune decât că doamna May este un politician mult mai bun și mai subtil, un teoretician mai articulat și cu capacitatea de a-și transmite experiențele decât a fost ca premier. Și asta aduce și mai mare justețe argumentului care spune că poți învăța mult mai mult din greșeli și eșecuri decât din victorii și realizări. Într-adevăr, aici trebuie adusă reverența doamnei May, nicidecum capacității sale de a jongla cu majoritatea foarte instabilă și mișcătoare din Parlamentul britanic, mai exact din Camera Comunelor. Presa a relevat, sau va releva, probabil, temele care au făcut știri din discursul doamnei May, cu precădere referirea indirectă – și de care s-a ferit chiar atunci când a fost presată de mass media – la cel mai probabil succesor al său, Boris Johnson, și forcingul acestuia pentru un acord no deal, chiar și numai pentru a-și crea probabile avantaje în renegocierea pe care o anunță cu Uniunea Europeană. Doamna May a spus că pozițiile extreme sunt neavenite și că populismul și extremele i-au stricat în efortul de a aduna o majoritate care să accepte acordul negociat cu UE, cel mai bun care putea fi atins.
Dar poate cea mai importantă componentă a discursului său, destinată posterității, a fost cea relativă la evoluția lumii actuale și formulele tot mai dificile de a avansa majorități și consens în democrația actuală, atât de fracturată, de limitată și de împinsă spre toate extremele. Doamna May a criticat populismul, ca și politica făcută doar prin discursuri, referirea la percepții și evitarea faptelor care să determine coeziunea societății, acțiunilor de coagulare a unei opinii comune, de compromis – caracteristica fundamentală a UE și a metodei comunitare. Astfel, Doamna May a susținut că azi se relevă tot mai pregnant inabilitatea politicienilor de a combina principiile cu pragmatismul și de a identifica formula de compromis necesar pentru a mișca lucrurile înainte. Aceste abordări fracturate, radicale, extreme și intolerante cu celălalt ne-au dus la „o formă de absolutism, una care crede că, dacă îți rostești opinia suficient de tare și de mult timp, vei obține strict ceea ce-ți dorești” în detrimentul celorlalți. Sau că, dacă îți mobilizezi și mai puternic baza și ți-o radicalizezi suficient pentru a crea vociferări puternice, aceasta e o variantă mai importantă în politică decât să câștigi și să aduci alte grupuri alături de tine. Aici dispare dezbaterea publică, de fapt, prin pierderea abilității de a nu fi de acord cu celălalt fără a-l ataca și a-i submina legitimitatea și credibilitatea, în loc să-i combați cu argumente opiniile.
Doamna May este la cea de a doua ieșire importantă, care o conturează ca un premier mare, în ciuda ștampilei eșecului major de la Brexit care-i va marca toată succesiunea politică. Prima a avut loc în marja summitului G 20 de la Osaka, când l-a tratat cu politețe britanică dar cu verticalitate și răceala caracteristică, punându-l la punct de Vladimir Putin, reamintindu-i toate cele făcute pe tărâm britanic și nivelul extrem de jos al relațiilor bilaterale, cetându-i extrădarea vinovaților identificați în cazul Skripal și reproșându-i ingerința în referendumul pentru Brexit.
Cu această ocazie, a discursului său de final, din nou, l-a atacat pe Vladimir Putin și afirmațiile sale despre faptul că democrația liberală și-a depășit perioada de utilitate și și-a servit deja scopul, deci trebuie să plece. Și în discurs nu a lipsit nici desenarea situației de peste Ocean, acolo unde doamna May și-a exprimat regretul pentru deciziile lui Turmp de a retrage America din tratatele internaționale, de la încălzirea globală la acordul nuclear cu Iranul. „E necesar pragmatism dureros câteodată pentru a ajunge la un compromis și a încheia un acord. Ne place sau nu, un compromis este cea mai bună cale pentru a atinge scopul pe care-l vizâm împreună, respectiv acela de a preveni ca Iranul să dobândească arma nucleară și să prezervăm stabilitatea în regiune”, mai spune May. Ea a făcut apologia politicilor moderate, care nu înseamnă deloc renunțarea la principii și valori, din contra, compromisurile negociate sunt instrumente pentru a realiza aplicarea acestor principii în viața de zi cu zi. Căutarea elementelor comune și a compromisurilor pentru a progresa și a evita războaiele rămâne formula cea mai puternică de a apăra principiile noastre, mai spune premierul britanic în exercițiu, Theresa May.
Recomandările noastre
