Ioan Mircea Pascu: „Dăncilă are ocazia să demonstreze că e mai bună decât Geoană şi Ponta”

Ioan Mircea Pascu: „Dăncilă are ocazia să demonstreze că e mai bună decât Geoană şi Ponta”sursa foto.EVZ

Ioan Mircea Paşcu, fost vicepreşedinte al Parlamentului European și ministru al Apărării, face o analiză la rece în urma votului din turul întâi cu privire la şansele Vioricăi Dăncilă şi ale lui Iohannis.

Ioan Mircea Pascu: "Odata incheiat turul I, principala problema politica este măsura in care cei doi candidați rămași un cursa vor reuși sa polarizeze voturile celor ieșiți din competiție. Cu alte cuvinte, care este “potențialul de creștere” al celor doi, pentru confruntare finala? Cum anul acesta, dreapta a avut mai multi candidați, este logic ca voturile acestora sa se îndrepte, in buna măsura, spre reprezentantul dreptei, Johannis", a scris Ioan Mircea Pascu pe social media.

Candidatul stângii şi sansele sale în turul doi

În analiza sa arată şi care va fi problema lui Dăncilă în turul doi: "In ce privește candidatul stângii, Dancila, cum nu au existat alți candidați pe aceasta parte a spectrului politic, logic ar fi ca acesta sa beneficieze, in cel mai bun caz, de cat mai multe voturi ale candidatului “neutru”, Diaconu. Numai ca, aceasta “logica” schioapata, daca plecam de la premisa ca majoritatea celor care l-au votat pe Diaconu sunt pesediști nemulțumiți de cuplul Dragnea/Dancila, si care, pentru ca nu vor vota Johannis, mai degrabă vor absenta in turul II", mai scrie politicianul.

Dăncilă trebuie să demonstreze că e mai bună decât Năstase, Geoană şi Ponta

"Astfel, “logic” ar fi ca distanță dintre cei doi sa fie in final semnificativă. Vom vedea. Pe asta au contat si liberalii, care s-or fi rugat si or fi pus lumânări ca Dancila sa fie “adversarul” din turul II (deoarece, din ce spune presa, “magia profesională” era deja arvunita de Dancila ...). Dancila are acum ocazia perfecta sa demonstreze clar ca intrarea ei in turul II nu se datorează faptului ca era “adversarul” cel mai comod de înfrânt pentru Johannis, ca participarea ei la cursa electorala nu a fost doar un “spectacol de sunet si lumini”, ci ca este cu adevărat candidatul PSD care poate sa il înfrângă pe Johannis, demonstrând ca este mai buna decat au fost Nastase, Geoana si Ponta la un loc. Vom vedea ... Eu ii țin pumnii si ii urez succes!", a concluzionat Ioan Mircea Pascu în postarea sa de pe Facebook.