INVENȚIILE românești, promovate în străinătate. Ce METODĂ a găsit Guvernul

INVENȚIILE românești, promovate în străinătate. Ce METODĂ a găsit Guvernul

Un memorandum adoptat astăzi, în ședința de Guvern, stabileşte că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) va acorda sprijin financiar pentru brevetarea invenţiilor româneşti în străinătate.

Sprijinul financiar se acordă sub forma unei sume nerambursabile, prin virament bancar, persoanelor juridice solicitante a unei cereri de brevet de invenţie la OSIM, pentru care s-a constituit un depozit naţional reglementar şi pentru care OSIM nu a luat o hotărâre de respingere sau nu a fost declarată ca fiind retrasă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Fondul pentru sprijinirea brevetării invenţiilor este aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli al OSIM şi nu va depăşi suma de 200.000 euro într-un an. Alocarea anuală a ajutorului se face conform instrucţiunilor emise de OSIM, care prevăd eşalonarea unei cote anuale, pentru perioada 2017 – 2020”, mai arată sursa citată.

De acest ajutor financiar pot beneficia următoarele categorii: persoanele fizice române cu un venit brut mediu lunar, în ultimele 12 luni, mai mic de 10 ori decât media venitului brut în ultimele 12 luni; persoanele juridice române din categoria IMM-urilor, astfel cum sunt definite de Legea 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, cu modificările şi completările ulterioare, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, se precizează în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Măsura prevăzută în programul de guvernare stimulează mediul de afaceri românesc pentru a valorifica potenţialul inovativ de care dispune, prin accesarea pieţei Uniunii Europene, dezvoltarea afacerilor şi, ca o consecinţă, creşterea investiţiilor alocate în inovare. Obţinerea unor drepturi exclusive pe teritoriul Uniunii Europene sau altor state, în funcţie de domeniul de activitate, va stimula dezvoltarea spiritului antreprenorial, transferul de tehnologie românească în străinătate prin creşterea numărului de cereri de brevete”, se arată în comunicat.

Executivul precizează că acest ajutor de minimis respectă regulamentele UE şi nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare a Comisiei Europene.

„Instrucţiunile privind sprijinirea brevetării în străinătate a invenţiilor româneşti se vor aplica de la data intrării în vigoare a acestora până la 31.12.2020, în acord cu regulamentele Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis”, potrivit comunicatului.

Sursa citată arată că, în prezent, în ce priveşte inovarea, România ocupă locul 48 în lume, iar în cadrul Uniunii Europene se află pe ultimul loc (28).