Învățăceii din Podul Doamnei, pregătiți pentru școală de preotul satului
- Dan Gheorghe
- 12 septembrie 2018, 00:00
Am găsit biserica plină cu copii, cu ghiozdane şi cu rechizite. În satul giurgiuvean Podul Doamnei. Ce vă spun acum s-a întâmplat în 8 septembrie. De zi mare, Sfânta Maria
Nu putem uita cuvintele preotului Mihai-Cristian Taraş. Anume că „nu ai cum să treci pe lângă oameni fără să îţi pese de ei”. Veţi vedea în continuare că nu sunt doar vorbe-n vânt.
Anca Stan, membră a comunităţii şi totodată a Comitetului Parohial, are lista în mână şi strigă pe micuţii care azi vor primi în dar un ghiozdan plin cu cele trebuitoare învăţării.
Premii, nu pomană
Fiecare prichindel vine, timid, dar cu zâmbetul pe buze, şi îşi primeşte trofeul. Păi da, un fel de medalie, că nu de pomană îl ia.
Ne spusese Anca mai devreme că sunt 55 de premianţi. Cadoul e pentru cei care au învăţat bine în anul şcolar precedent. Ai primit note bune, iată recompensa. Ori ai fost copil cuminte acasă. Acum abia intri în clasa I şi eşti pe lista celor apreciaţi.
Evident că se iau în considerare şi problemele sociale. Şi sunt cu nemiluita, din păcate. Ce vină au micuţii ai căror părinţi fie au plecat unde au văzut cu ochii, fie beau de nu mai ştiu de ei?!
În biserică au loc lecții despre viața de zi cu zi, dar și ore de muzică. Aici se servesc și mesele sociale
Doi orăşeni veniţi în sat
Mai avem însă multe de vorbit cu gazdele noastre. Ce se întâmplă aici e poate subiect pentru o carte de învăţătură despre ideea de solidaritate umană.
Culmea e că nici Anca, nici preotul, nu s-au născut în acest loc. Doamna avocat, ca să-i precizez meseria, e născută în oraşul Giurgiu. Pe când părintele e din Bucureşti.
Femeia s-a mutat la socri, din 2010. Deci o legătură cu satul acesta există, în cazul ei. Preotul, în schimb, a păşit pentru prima oară în Podul Doamnei un an mai tarziu, adică in 2011. E prima sa parohie, după ce şi-a finalizat studiile în Capitală. Amandoi tineri.
Mai întâi au cunoscut oamenii
Voinţa lor se coagulează încetul cu încetul. Din 2013 începe seria de proiecte cu scop social. Destinate satului. În special tinerei generaţii. Mai punem la socoteală şi că preoteasa, Mihaela pe numele ei, este absolventă de Asistenţă Socială. Ea demarează, împreună cu Anca, seria de vizite din casă în casă. Nu sunt mai mult de 100 de sălaşuri.
„Am dorit să avem o evidenţă a familiilor, şi mai ales a problemelor cu care se confruntă acestea”, spune avocata.
Lecţii concrete despre viaţă
Biserica devine un factor de modelare a caracterelor. Copilaşii află de la un medic, chemat special în acest scop, care este rolul igienei personale şi cum se acordă primul ajutor.
Avocata Anca Stan și părintele Mihai-Cristian Taraș au demarat din 2013 un sistem al solidarității dedicat copiilor din comunitate
Este formată o bibliotecă. Sunt peste 1.000 de volume deja. Puii de ţăran descoperă, prin intermediul marilor autori, români şi străini, o cu totul altă lume. Mai bine de 20 de fete şi băieţi împrumută în mod constant lectura. Tot în casa lui Dumnezeu au loc ore de muzică clasică. Micuţii aud simfoniile care au cutremurat lumea cu frumuseţea lor. Mesele sociale au şi rol educativ. Cei de-o şchioapă învaţă cum se folosesc lingura, furculiţa şi cuţitul, cum se aranjează farfuriile şi cum se mănâncă în mod civilizat, fără să deranjezi vecinul de scaun.