În secolul XXI mai există locuri în care accesul femeilor este interzis.
Femeile au accesul interzis pe Muntele Athos – numit și Muntele Sfânt, este o destinaţie de pelerinaj. Femeile nu au voie acolo pentru că, potrivit unei teorii străvechi, prezenţa lor i-ar putea zbuciuma spiritual pe călugări. De asemenea, este controlat și numărul animalelor femele. Muntele Omine din Japonia – Din cauza unei legi antice, care consideră femeile periculoase pentru liniştea călugărilor, numai bărbaţii au voie să escaladeze muntele pentru a ajunge la templu. Arabia Saudită – altă destinaţie pe care femeile ar trebui să o ocolească este Arabia Saudită. Femeile care vor să călătorească în această ţară, trebuie însoţite de o rudă de sex masculin. Oamenii de acolo au un comportament opresiv faţă de femei, iar acestea trebuie să ceară voie pentru aproape orice bărbaţilor. Templele hinduse din Indonezia, India şi Bali – femeile nu au voie să intre în aceste temple din Indonezia, India şi Bali. Mormintele sacre Haji Ali Dargah Shrine din Mumbai – tot în India, femeile nu pot intra în mormintele sacre Haji Ali.
Dargah Shrine din Mumbai – o destinaţie turistică extrem de căutată, care poate bifa pâna la 20.000 de turişti pe zi. Este singura restricţie impusă şi se pare că guvernul indian nu dă semne că lucrurile or să se schimbe prea curând. Parcul Galaxy, din Bavaria, Germania – Germania are şi ea o locaţie în care femeile au accesul interzis, dar această măsură se aplică spre binele acestora. În parcul Galaxy, din Bavaria, sexul frumos nu are voie să se dea în toboganul X-treme FASER din cauza unor accidente în care femeile s-au rănit în zona genitală.
Mănăstirea Frăsinei, judeţul Vâlcea, România – Mai există un loc pe tărâmul european unde femeile nu pot intra. Mai exact, la mănăstirea Frăsinei, în judeţul Vâlcea. Regula a fost impusă de Sfântul Ierarh Calinic în secolul al XIX-lea, care a decis ca în incinta mănăstirii să nu se mănânce carne şi să nu intre femeile, iar cele care vor încălca restricţia vor fi blestemate pentru totdeauna la nefericire. Pentru a împiedica intrarea acestora de lăcaş, călugării le poftesc la chiliile de lângă mănăstire ca să se roage şi să se spovedească.