• Evenimentul zilei: Cine ești, cum ai ajuns să participi la concursuri de cerecetare și, mai ales, ce vrei să devii, Ștefan Ursu? Care este visul tău?

 

  • Ștefan Ursu: Sunt elev în clasa a X-a la Colegiul „Nicolae Titulescu” din Brașov și membru în cadrul Centrului de Inițiere în Cercetarea Științifică „Alexandru Proca”, București (în cadrul ICPE-CA). Am ajuns să particip la concursuri de cercetare după ce am intrat acum un an în Centrul „Alexandru Proca” din București și am abordat prima temă de cercetare. Primul concurs de cercetare la care am participat a fost Târgul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret (ICE-USV), unde am luat medalie de aur și Premiul Special oferit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pe proiectul de cercetare abordat în cadrul Centrului „Alexandru Proca”. Visul meu este să continui în acest domeniu și să devin un cercetător științific în domeniul ingineriei aerospațiale.

 

  • Succes! Până atunci, însă, explică-ne, te rog, amănunțit în ce constă noul tău proiect și unde, când și la ce competiție îl vei prezenta oficial?

 

  • Proiectul de cercetare la care lucrez în acest moment își propune proiectarea și dezvoltarea unor microaccelerometre neconvenționale pentru sistemele de ghidaj ale nanosateliților. Adică cercetarea teoretică și experimentală a unor microsenzori de accelerație la care elementul sensibil îl constituie fie un material piezoelectric, fie un material polimeric la care este prezent efectul electrostrictiv, care vor putea determina pe baza unui algoritm specific atitudinea  nanosatelitului (atitudinea reprezintă orientarea în funcție de un reper inerțial).    

 

  • M-ai dat gata! Poți explica pe înțelesul oamenilor obișnuiți?

 

  • O să încerc.

 

  • Să le luăm pe rând…

 

  • De acord. Un micro-accelerometru neconvențional piezoelectric este compus din trei elemente principale: masă inerțială, element sensibil și electrozi planari. În momentul în care apare o accelerație pe axa de sensibilitate a microaccelerometrului, masei inerțiale i se va induce accelerația și va aplica o presiune asupra elementului sensibil. Pe baza efectului piezoelectric direct sau electrostrictiv, elementul sensibil, format dintr-o placă piezoceramică sau dintr-un polimer elastomeric dielectric, se va polariza iar în electrozi va apărea o tensiune electrică proporțională cu accelerația aplicată.

 

  • Greu, îți spun sincer… Spune-ne la ce poate fi folosită concret invenția ta!

 

  • Cu ajutorul informației primite de la senzori, sistemul de ghidaj (ACS) va putea redresa orientarea nanosatelitului cu ajutorul unor actuatori inerțiali. În absența unui astfel de sistem, cuplurile perturbatoare care acționează asupra nanosatelitului îi vor modifica orientarea, existând riscul ca semnalul dintre centrul de control și nanosatelit să se piardă. În acest proiect au fost abordate patru structuri neconvenționale. Senzorii de accelerație dezvoltați în cadrul Centrului „Alexandru Proca” prezintă mai multe avantaje precum: fiabilitate ridicată, contact micromecanic îmbunătățit și dimensiune redusă. În momentul actual, proiectul este în etapa de testare a modelelor experimentale cu structuri neconvenționale realizate, cu scopul de a determina caracteristicilor acestora.

 

Proiectul de cercetare al elevului Ștefan Ursu se desfășoară în cadrul Centrului „Alexandru Proca”, București, sub îndrumarea domnului Dr. Ing. Mircea Ignat.De remarcat că acest proiect de cercetare s-a calificat la concursul internațional Intel ISEF (International Science and Engineering Fair), care se va desfășura anul acesta, în perioada 12-17 mai în Phoenix, Arizona.

„Este o onoare pentru mine și colegii mei să reprezentăm România”, Ștefan Ursu, elev