„Prea curând pentru el, pentru familia lui, pentru studenții și pacienții lui, pentru prietenii lui, pentru toți cei care l-am cunoscut și respectat, total și necondiționat. În timpul din urmă, s-au scurs sute de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, în mass media și în inimile tuturor celor pe care i-a atins prin existența sa.

Nimeni dintre cei care l-au cunoscut pe Profesorul Burlea nu îl poate uita: a fost o persoană excepțională și binecuvântată, atât în vremuri bune, cât și în cele mai proaste, nu și-a pierdut niciodată puterea de a râde, de a zâmbi, sau de a-i inspira pe ceilalți prin bunătatea sa”, este mesajul emoționant al Prof. Dr. Grigore Tinică, reputat chirurg,  managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași, despre Prof. Univ. Dr. Marin Burlea, fostul șef al Clinicii de Gastroenterologie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”. Supranumit „Îngerul Copiilor”, profesorul Burlea, care de-a lungul carierei a alinat suferința a peste 500.000 de copii, s-a stins din viață pe 26 octombrie.

 

În memoria sa, site-ul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași a publicat o serie de interviuri cu personalități din lumea medicală, care l-au cunoscut pe reputatul medic. Emoționant este interviul acordat de fiica doctorului Burlea, Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, pe care îl redăm integral.

 

-De ce credeți că tatăl dvs. a ales pediatria, ca specialitate?

 

-Îmi este foarte, foarte greu să vorbesc despre tata la trecut. Pentru că, în primul rând, pentru mine e tata. Bărbatul acela înalt, hâtru, cu o voce inconfundabilă, impecabil în costum sau în blugi la modă. Da, mereu a fost în trend. Bărbatul acela care săruta mâinile doamnelor, indiferent de condiție, un gest considerat desuet în zilele noastre. Bărbatul acela cu privirea blândă și ghidușă care a lipsit multe nopți și zile de acasă, chiar și atunci când Moș Crăciun trecea pe la copiii lui. Pentru că fetița și băiatul lui erau sănătoși, rămâneau cu mama, dar la spital aveau nevoie de el mulți copii bolnavi, unii abandonați de părinți, pentru care era doctor, mamă și tată. Pentru fiecare dintre ei găsea o mângâiere, o îmbrățișare, un bănuț de buzunar. Așa cum spunea și el, a ales pediatria pentru că iubea foarte mult copiii. Se atașa cu ușurință de orice copil și îi dăruia toată dragostea și atenția sa, necondiționat. Spunea că pediatrul lucrează cu cele mai inocente, gingașe și frumoase ființe.  Că pediatria este o specialitate aparte, unică. El provenea dintr-o familie cu 4 copii, iar mama dintr-o familie cu 8 copii. Mama a rămas orfană de tată la vârsta de 5 ani. Cred că au fost suflete pereche! Dumnezeu a făcut ca, la 14 ani, să plece la 500 de kilometri de casă, din comuna Vidra, județul Ilfov, și să vină la studii, la Iași. Aici a cunoscut-o pe mama.

 

-Cum era ca tată? Știu că mulți copii îi spuneau „Tata”… M-a impresionat o scenă televizată (în emisiunea lui Dan Negru), când Florentina,unul dintre copiii salvați de dumnealui – fetița hrănită până la 5 ani doar cu pufuleți, l-a strigat „Tata!”. Ați fost vreodată geloasă că era nu numai tatăl dvs., ci și tatăl atâtor altor copii, la spital?

 

-Era un tată blând, afectuos, pus pe șotii și sever când era cazul. Chiar dacă venea obosit după nopți de gardă, zile întregi de stat în spital, de la conferințe sau congrese, se înviora când îi săream în brațe. Ne răsfăța, dar ne și dojenea atunci când mai greșeam. Ca orice copii! În firimiturile de timp liber pe care le avea mergeam cu el la săniuș, ne ducea la frizer, ne cumpăra ceea ce  mama ne interzicea. Probabil că o să afle și ea acum. Mergea la ședintele cu părinții, la deschiderile de an școlar. Țin minte că, micuță fiind, mă ducea la școală chiar și atunci când avea piciorul în gips. Nu am fost nicio clipă geloasă pe ceilalți copii, pentru că a știut să mă facă să înțeleg câtă nevoie aveau de el copiii bolnavi. Le știam poveștile! Să știți că unii foarte micuți, care au deschis ochișorii pe el, îi spuneau și „Mama”. Copii abandonați! Vă închipuiți ce era în sufletul tatei, el care spunea mereu că mama e cel mai nobil cuvânt din lume, cel mai important, că  mama este cea mai importantă ființă!

 

-Care sunt principiile de viață pe care le-ați învățat de la dumnealui?

 

-Multe am învățat de la tata. Ne-a învățat principii de viață sănătoase. Am învățat de la el că, dacă alegi cariera de medic, doar pacientul contează. Că nu e un sacrificiu dacă mergi la spital sâmbăta și duminica, sau chiar în miez de noapte, dacă situația o cere, pentru a-ți vizita pacienții.  Mi-a dezvoltat o fire independentă, ținea foarte mult la punctualitate și seriozitate. Mi-a transmis o vastă cultură muzicală și literară, el însuși fiind o adevărată enciclopedie. M-a învățat că nu poți fi în permanență un autodidact, că medicina adevărată se învață de la mentori. M-a învățat despre importanța contactului vizual în comunicare. Mi-a demonstrat că poți avea și o carieră frumoasă, dar și o familie. Că nu trebuie să-ți sacrifici cariera pentru familie, dar nici invers. Le poți gestiona pe amândouă. De altfel, așa a reușit să respecte jurământul făcut mamei: „Până când moartea ne va despărți”. Nu s-au sufocat, fiecare a respectat cariera celuilalt și, împreună, au avut grijă de familie. Din păcate, el a plecat prea repede, mai avea multe de făcut.

 

-Când închideți ochii și vă gândiți la tatăl dvs., care este prima imagine pe care o vedeți? În ce ipostază?

 

-Păstrez în minte privirea pe care o avea pe 3 octombrie, la Conferința Zilele Pediatriei Ieșene 2018, al cărei președinte a fost, iar eu am prezentat o lucrare. Stătea în primul rând și mă asculta. Era mândru, zâmbitor și foarte emoționat. Zâmbetul și mândria erau ale Prof. Univ. Dr. Marin Burlea. Emoțiile erau ale unui tată!

 

-Ce ura cel mai mult în viață, care au fost regretele sau dezamăgirile cele mai mari? Dar cea mai mare dorință a sa, care a fost?

 

-În vocabularul lui nu exista cuvântul ură. Existau neplăceri, dar nu ură. Mereu ne spunea că doar oamenii mici, mediocri, sunt capabili de ură, invidie și răzbunare. Că toate astea sunt cronofage și că sunt lucruri mult prea frumoase pe lumea asta în care merită să investim timpul. Pentru că a fost un om care a știut să iubească viața, nu s-a pierdut în lucruri nesemnificative, dovada fiind uriașa lui carieră. Cred că cele mai mari dezamăgiri pentru el au venit din partea unor oameni în care a crezut și în care a investit. Dar nu se plângea, nici nu avea când. Cea mai mare dorință a lui a fost să poată avea grijă în continuare de micuții pacienți.

 

-Ce hobby-uri avea, care era refugiul dumnealui?

 

-Tata era un mare colecționar de antichități, mergea prin târguri și cumpăra lucruri de calitate. De altfel, o parte din casa lui arată ca un veritabil muzeu. Era pasionat de mașini, îi plăcea mult să conducă, îl relaxa. Era un mare, mare meloman, asculta muzică la gramofon, pick-up sau magnetofon. Îi plăceau foarte mult imobilele de patrimoniu, stilul arhitectural românesc. Avea o mare slăbiciune pentru satul românesc, pentru țărani, el fiind un copil născut și crescut la țară până la 14 ani. Îi plăceau foarte mult covrigii de Buzău. Țin minte că, în urmă cu doi ani, înainte de Crăciun ninsese foarte mult și se înzăpeziseră drumurile. A făcut ce a făcut și a plecat la Buzău, să-și cumpere covrigi. Îi plăcea să-i înmoaie în zeama de la „chișcă”, asta-i amintea de mirosul Crăciunului din copilărie și de mama lui, de bunica. Îi plăceau călătoriile, citea foarte mult. Cum vă spuneam, era o adevărată enciclopedie. Romanul lui de suflet era „Cel mai iubit dintre pământeni”. Și el a fost unul dintre cei mai iubiți medici. Ne doare cumplit plecarea lui. Așa cum am mai spus, mă doare când mă gândesc la anii ce vin fără el, fiindcă la 69 de ani un medic nu este „dinozaur”, cum sunt etichetați specialiștii cu o vastă experiență, care încă mai profesează. Mai avea atâtea de făcut la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, acolo unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Un semn de respect din partea autorităților pentru medicul prin mâinile căruia au trecut peste 500.000 de copii, ar fi ca acest spital să-i poarte numele. În memoria lui, familia va înființa Fundația Prof. Univ. Dr. Marin Burlea – Îngerul Copiilor.

Sursa:news.umfiasi.ro