Intervenție de urgență în toiul nopții. Șofer, mort pe loc, pe Calea Turzii, la Cluj

Intervenție de urgență în toiul nopții. Șofer, mort pe loc, pe Calea Turzii, la ClujSursa foto: ISU Cluj

Intervenție în toiul nopții la Cluj-Napoca. Apelul la numărul de urgență 112 a venit, azi noapte,  jurul orei 1.49. Pompierii de la Detașamentul 1 din Cluj Napova s-au deplasat cu trei autospeciale cu modul de descarcerare. Un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă a ajuns rapid la fața locului. Un bihorean a luat frontal un stâlp, după ce nu a ocolit un sens giratoriu. A intrat apoi într-un zid. Avea permisul suspendat.

Bihoreanul, găsitîn Cluj  fără semne vitale în mașină. S-a răsturnat de mai multe ori

Un bărbat de 42 de ani, din județul Bihor, a murit după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un stâlp metalic. Autoturismul s-a răsturnat apoi în afara părții carosabile. Pompierii au găsit mașina era grav avariată, iar bărbatul încarcerat, scrie infotrafic24.

Sursa foto: Info Trafic 24

Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că șoferul bihorean în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turzii ajuns la intersecția cu sens giratoriu nu ar fi ocolit sensul giratoriu. A intrat frontal  într-un  stâlp metalic amplasat pe trotuarul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare. A lovit alți stâlpi și s-a izbit de un zid de beton. Este vorba de zidul  stației de alimentare cu carburanți Rompetrol din zonă. În incinta stației a fost avariat și un autoturism parcat. În interiorul autoturismului era încarcerat bihoreanul. Acesta nu prezenta semne vitale.

Șoferul avea permisul suspendat. Condusese băut

A fost extras de urgență și  predat echipajului SMURD. Imediat au început manevrele de resuscitare." Pompierii l-au extras de urgență folosind echipamentele din dotare și l-au predat echipajului SMURD. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor, a fost declarat decesul bărbatului de 42 de ani”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență  Cluj.Potrivit polițiștilor, din verificările efectuate, conducătorul auto figura cu permisul de conducere reținut. Aceasta după ce în cursul lunii aprilie 2025 a condus sub influența băuturilor alcoolice.Poliția continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News