Inteligența artificială poate face reforma pe care politicienii nu au putut să o facă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

AI  nu știe cine te-a pus în funcție

A apărut de ceva timp un nou topic major printre discuții: inteligența artificială. Ea este prezentă de multă vreme, sub diferite forme, doar că noi nu ne gândeam la ea în acest fel. Filtrele de la telefoane, roboții de la call centere și multe altele, erau tot inteligență artificială, doar că într-o formă empirică. Astăzi, pentru unii dintre noi, de cele mai multe ori când vorbim despre inteligența artificial apare un gând care dă fiori: ne va lua locurile de muncă. Vor dispărea meserii. Vor fi înlocuiți oameni. Companiile vor avea nevoie de mai puțini angajați. Automatizarea va face ceea ce astăzi fac departamente întregi.

Probabil că o parte dintre aceste lucruri se vor întâmpla. Progresul se mișcă mult mai repede decât putem noi să înțelegem. Dar în România există o întrebare mult mai interesantă: ce se întâmplă când inteligența artificială ajunge într-un sistem în care, de prea multe ori, nu știm exact ce produc oamenii pe care îi plătim? Pentru mediul privat, AI este deja o problemă de productivitate și competitivitate. Pentru statul român ar putea deveni ceva mult mai neplăcut: poate deveni un puternic detector de inutilitate. În privat, întrebarea este simplă: ce produci? Am lucrat peste trei decenii în top management, inclusiv privat, și am învățat un lucru elementar: într-o companie care trăiește din banii pe care îi produce, fiecare structură, oricât de mare su mică trebuie, mai devreme sau mai târziu, să își justifice existența.

Ce face? Cât costă? Ce rezultat produce? De câți oameni are nevoie? Poate face același lucru cu mai puține resurse? Poate tehnologia să preia o parte dintre activități? Știu, nu sunt întrebări plăcute, dar sunt inevitabile în management. Sunt întrebări fără de care o companie nu poate supraviețui. În administrația românească, aceste întrebări au fost prea mult timp amânate.

Acolo, de multe ori, din ce am văzut, logica a fost inversă. Există oameni, deci trebuie găsite atribuții. Există direcția, deci trebuie să existe și director. Există directorul, deci trebuie să existe șef de serviciu. Există serviciul, deci trebuie să existe birou. Și încet-încet construim organigrame în care aproape nimeni nu mai poate explica simplu de ce sunt necesare toate nivelurile dintre cetățean și decizie.

AI ar putea face ceea ce politica nu a vrut să facă

De peste 30 de ani auzim despre reforma administrației. Fiecare partid și fiecare guvern o anunță. Fiecare premier promite restructurări, mai nou, re-setting. Fiecare ministru descoperă instituții care se suprapun. Apoi se schimbă guvernul și începe o nouă reformă. Dar organigramele supraviețuiesc aproape tuturor reformatorilor. De ce?

Pentru că în spatele fiecărei căsuțe dintr-o organigramă există un om. Iar în spatele acelui om, de cele mai multe ori, există altcineva: un partid, un primar, un parlamentar, un prieten, o obligație, o soție, un soț, ca să nu mai vorbim de amante... Celebrele pile ale României. Inteligența artificială nu știe însă cine este nașul cui. Nu știe cine a venit “cu recomandare”. Nu știe că postul trebuie păstrat pentru cineva. Un sistem bine construit vede altceva: activitate, timp, cost, rezultat. Și tocmai de aceea poate deveni extrem de incomod.

Să aflăm mai întâi ce fac oamenii

Înainte să concediem pe cineva din sectorul public, poate ar trebui să facem ceva mult mai simplu. Ar trebui să facem analize pe criterii foarte clare și nu după impresii sau nu după declarațiile șefilor. Nu după rapoarte în care fiecare instituție demonstrează cât este de indispensabilă. Ci după activitatea reală. Câte documente procesează un serviciu? În cât timp? Câte operațiuni sunt repetitive? Câte aprobări sunt inutile? De câte ori este introdusă aceeași informație în sisteme diferite? Câte instituții cer aceleași date?

Câte ore de muncă sunt consumate pentru proceduri care ar putea fi automatizate? Câți șefi sunt necesari pentru câți angajați? Și, mai ales: care este rezultatul concret al muncii fiecărei structuri? AI poate procesa volume uriașe de informații și poate identifica lucruri pe care un audit clasic le vede greu: dublări de activități, timpi morți, fluxuri absurde, proceduri redundante, structuri supradimensionate. Ohohoo… Multă treabă ar mai avea AI. Abia atunci am afla cât de mare este cu adevărat statul român și cât din el este necesar.

Marea problemă nu este funcționarul

Sincer, ar fi nedrept să transform această opinie într-un atac împotriva tuturor bugetarilor. Departe de mine acest gând. România are profesioniști de excepție în sistemul public: profesori, medici, polițiști, funcționari și specialiști extraordinari. Și există unele instituții în care oamenii muncesc peste capacitate tocmai pentru că sunt prea puțini. Pe unii dintre ei îi cunosc și eu. AI ar putea demonstra și asta.

Într-un loc poate descoperi că sunt 30 de oameni unde ar fi suficienți 15-20. În altul poate demonstra că sunt cinci unde ar trebui să fie zece. Aceasta este diferența dintre reformă și tăiere. Tăierea spune: reducem 10% peste tot. Managementul spune: întâi vedem ce funcționează, ce nu funcționează și de ce avem nevoie. România a confundat prea des cele două lucruri.

Și dacă AI descoperă că problema sunt șefii? Aici discuția devine și mai interesantă. Când vorbim despre digitalizare, ne imaginăm de obicei că tehnologia va înlocui activitățile simple. Dar inteligența artificială poate pune sub semnul întrebării și o parte din management.

Dacă informația circulă instantaneu, dacă rapoartele sunt generate automat, dacă indicatorii sunt urmăriți în timp real și dacă deciziile operaționale pot fi fundamentate pe date, mai avem nevoie de toate nivelurile de conducere construite într-o administrație de tip vechi? Director. Director adjunct. Șef serviciu. Șef birou. Coordonator. Consilier. Consilier al consilierului. Poate că adevărata revoluție AI nu va începe la ghișeu, poate va începe la etajul unde sunt birourile șefilor.

Privatul nu va putea aștepta. Companiile nu își permit luxul de a dezbate ani întregi dacă vor adopta inteligența artificială. După cum știm, concurența va decide în locul lor. Dacă o companie produce același lucru în zece ore, iar concurentul îl produce în două, problema este rezolvată. Cine nu se adaptează va pierde.

Statul are însă un avantaj periculos: nu poate da faliment la fel de simplu. Când devine ineficient, nu dispare. Cere mai mulți bani. Crește taxe. Se împrumută cu dobânzi mari. Taie investiții. Și trimite nota de plată contribuabilului. De aceea inteligența artificială ar putea fi mult mai importantă pentru administrație decât pentru mediul privat. Privatul este deja obligat să devină eficient. Statul trebuie obligat.

România ar putea sări o etapă

Suntem în urmă rău la digitalizarea administrației. În multe situații încă plimbăm documente, cerem celebrele dosare cu șină, hard copy după acte pe care statul deja le deține și obligăm cetățeanul să demonstreze unei instituții publice ceea ce o altă instituție publică știe deja. Paradoxal, tocmai această întârziere, birocrație, poate deveni o oportunitate. În loc să digitalizăm pur și simplu birocrația veche, am putea să o regândim. Pentru că nu are niciun sens să transformăm o procedură inutilă din hârtie într-o procedură inutilă online. Digitalizarea nu înseamnă să pui formularul PDF pe internet. Înseamnă să te întrebi dacă formularul mai trebuie să existe. Iar AI ne oferă pentru prima dată instrumentele pentru o asemenea analiză la scară mare. Am văzut asta pentru că folosesc AI ca instrument aproape zilnic pentru analize, informații, etc.

cautare job. Sursa foto: Freepik

Dar există o condiție esențială

Inteligența artificială nu poate să reformeze singură România. Poți avea cel mai performant sistem din lume și să ignori ceea ce îți spune. Dacă analiza arată că două instituții fac același lucru, trebuie să ai curajul să comasezi. Dacă arată că o direcție are de două ori mai mulți oameni decât este necesar, trebuie să intervii. Dacă arată că există cinci niveluri de conducere unde ar fi suficiente două, trebuie să desființezi funcții. Iar dacă postul inutil este ocupat de omul unui partid? Aici nu mai poate ajuta inteligența artificială. Aici este nevoie de inteligență politică. Și, mai ales, de multă voință.

Astăzi, partidele își numesc oamenii pe niște principia perdante din start. Numesc oameni în funcții publice doar susținuți de filialele de partid în funcție de rezultatele obținute la alegeri. Total greșit! Așa au adus incompetenții ăn funcții. Fiecare poziție public trebuie ocupată pe principiul competenței. Știu ce veți spune: sună bine în teorie, în practică nu se va întâmpla. Vă dau dreptate, e foarte greu cu partidele astea care trebuie să își numească activul și sponsorii în diverse pozitiții. Vestea bună, dacă o putem numi așa, este că se întâmplă peste tot în lume. Partidele, însă, vor fi obligate la un moment dat să renunțe la principiile păguboase de numiri în funcții și sa adauge competența la acestea. Altfel pierd tot.

Nu trebuie să ne temem că AI ne ia locurile de muncă. Trebuie să ne temem că nu o folosim În următorii ani vor dispărea unele meserii și vor apărea altele. Așa s-a întâmplat la fiecare mare schimbare tehnologică.

Dar pentru România miza poate fi mult mai mare. Inteligența artificială ne oferă șansa să aflăm, poate pentru prima dată cu adevărat, cât ne costă ineficiența. Nu pe baza discursurilor politice, nu după simpatii, nu după cine este la putere. Ci după date.

Poate vom descoperi că avem prea mulți oameni într-un loc și prea puțini în altul. Poate vom descoperi că problema nu este numărul bugetarilor, ci felul în care sunt distribuiți. Poate vom descoperi că o parte importantă din birocrație există doar pentru a administra altă birocrație. Și poate vom descoperi ceva ce bănuim de mult: că România nu duce lipsă întotdeauna de bani. Poate că duce lipsă de productivitate, organizare și curajul de a măsura performanța.

De aceea, înainte să ne întrebăm câte locuri de muncă va elimina inteligența artificială, eu aș pune o altă întrebare: Câte pile ar putea elimina? Pentru că, dacă vom avea curajul să lăsăm tehnologia să măsoare ceea ce politica a refuzat să măsoare timp de peste 30 de ani, s-ar putea ca AI să nu fie cel mai mare pericol pentru angajatul român. S-ar putea să fie cel mai mare pericol pentru postul care n-ar fi trebuit să existe niciodată. Asta fiindcă AI nu știe a cui pilă ești 😊.