În Epoca de Aur, un om era mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu. Românii l-au blestemat în fiecare sâmbătă timp de 32 de săptămâni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În primul rând românii și-au înjurat întotdeauna conducătorii, iar în 1978-1979, Nicolae Ceaușescu se număra deja printre țintele favorite ale sudalmelor și ale bancurilor din toate timpurile. Era de înțeles, euforia după condamnarea în 1968 a invadării Cehoslovaciei trecuse și începuseră să se facă simțite restricții de tot felul.

Totuși, atmosfera era încă respirabilă, față de ce avea să urmeze, și parte din dozele de oxigen erau serialele difuzate sâmbăta și duminica.

Am mai irosit noi din eterul Internetului cu un idol al românilor din acei ani, O poveste din Epoca de Aur. Idolul bunicilor voastre se destăinuie creatorului sagăi „Toate pânzele sus”, iar astăzi mă opresc la alții, frații Rudy și Tom Jordache și, mai ales, adversarul lor, Anthony Falconetti.

Spoiler: mor toți!

Nu o să vă irosesc mult timp cu descrierea unui serial pe care seniorii de azi și-l amintesc cu plăcere, dar, sunt sigur, în avalanșa de ”series” de pe streaming, nu l-ar mai revedea, iar tinerii nu ar da doi bani pe el, dacă i-ar pune cineva să îl urmărească.

Seria – 32 de episoade cuprinse în două sezoane – se numea Om bogat, om sărac și i-a adus în casele noastre pe Peter Strauss și Nick Nolte, ca fiii diametral opuși, unul senator, celălalt boxer aventurier, ai unui brutar.

Ca să vă stric cheful de a-l urmări vă spun că Tom (Nick Nolte) moare la sfârșitul primului sezon, iar Rudy (Peter Strauss) la sfârșitul serialului!

Banditul cu un singur ochi din bucătărie

Eu nu cred că era doamnă sau domnișoară din anii 1976 – 1979 să nu suspine după Rudy sau Tom, dar televiziunea acelor vremuri oferea încă destui idoli de comparat în detrimentul ”tovarășului de muncă și viață” pe care îl aveau femeile alături, Onedin, Poldark, Sfântul… așa cum am mai spus, nu ajunsesem la anii 1985-1989, când ”oferta” pentru doamne s-a limitat la secretarii de partid interpretați de Gheorghe Cozorici sau Emanoil Petruț.

Numai că adevăratul personaj din Om bogat, om sărac care trezea cele mai vii emoții era personajul negativ: Anthony Falconetti, interpretat magistral de William Smith. Din păcate, actorul, decedat la o vârstă venerabilă în 2021, nu a mai avut nici un rol pe măsura talentului după cel din Rich Man, Poor Man, Falconetti i-a adus o avere, dar l-a bântuit tot restul vieții.

Autorul cărții care a inspirat serialul, Irwin Shaw, nu l-a conceput pe eroul negativ de anvergură, dar scenariștii au profitat de succesul lui Smith și l-au dus la apogeu.

Cum se măsura succesul? Oamenii de pe stradă din Los Angeles îl atacau, efectiv, fizic pentru năzbâtiile făcute de personaj în film!

Românii? Îl urau și, deopotrivă, îl iubeau!

Se ajunsese ca aragazul cu un singur ochi din magazine să fie botezat Falconetti, pentru că personajul din film avea un ochi lipsă la inventar.

Aplecarea pentru personajele negative din filme sau povești nu e ceva nou – și nici ceva ce v-a dispărea vreodată – Cum să furi un million, Fantomas sunt filme care au oferit astfel de caractere, poate voi reveni vreodată asupra lor.

Iată, dintr-o cronică anonimă din revista Săptămîna, din 26 iauarie 1979 (da, era ziua Marelui Conducător, dar s-a găsit spațiu pentru o Cronică TV prin paginile de final) cum a cucerit Falconetti o țară întreagă:

Rudy a murit

Așadar, serialul Om bogat, om sărac a luat sfîrșit.

Rudy a murit pentru că totdeauna Rudy trebuie să moară... Ce-ar fi interesant de spus în legătură cu cele 32 de serii pe care le-am vizionat cu sufletul la gură în fiecare sîmbâtă seara?

Că am avut, în sfîrșit, un scenariu extraordinar (dacă exceptăm finalul ratat), niște actori, la rîndul lor, fără cusur între care unul, interpretul lui Falconetti, de-a dreptul genial, un montaj excepțional, un dialog de o mare virtuozitate, în totalitate un serial greu de egalat.

Ferocele Falconetti a dominat micul ecran

Trecînd peste toate acestea însă, trebuie să discutăm ceea ce se desprinde din acest film: tipologia criminalilor. Sigur că dintre cei doi răufăcători, ferocele Falconetti a dominat micul ecran, lucru care, din auzite, în America a produs reacții de genul tăierii cauciucurilor mașinii interpretului, refuzul de a i se da benzină la stația de pompare, huiduieli pe stradă.

Iată un exemplu reușit cînd arta face dintr-o ficțiune, un monstru care este confundat cu actorul . Pentru noi însă Marele asasin, felinul, leneșul, cinicul Estep ( Charles Estep, interpretat de Peter Haskell, personaj negativ din sezonul al doilea, Rich Man, Poor Man Book II  n.n.) este individul de care trebuie să te ferești.

Estep are la mînă oameni politici. El cumpără senatori, oferă slujbe, bani gheață. Estep surîde, e în stare să-și omoare soția. Printre aceste malversațiuni Estep înoată în piscine, călătorește fără nici o grijă, are amoruri extraconjugale, închiriază, pentru el și nevasta lui, cel mai luxos restaurant, în sfîrșit este arestat coborînd din elegantul său avion personal. Estep are acoliți. Estep are draci de toate calibrele. Estep are spioni pretutindeni. Estep poate să cumpere tot.

Carmen Stănescu, depășită de William Smith

Firește că ultimul episod a stârnit vii discuții în mai toate casele și destul de puțini au fost aceia care au vizionat în liniște „Telerecitalul“ Carmen Stănescu. El purta titlul neinspirat „De la o glumă la alta“, dar era în fond un mic și foarte reușit telerecital al acestei actrițe cu talent și farmec incontestabil.

A fost o emisiune ieșită din nota comunului, cum puține avem sîmbăta seara, care a dovedit încă o dată că fără personalități, fără „vedete“ e greu să faci o seară plăcută.

Și a mai dovedit ceva, că micul ecran nu prea știe să descopere actorii. Valeria Gagialov era excelentă în acel mic dialog mișcat, dansînd și cîntînd cu grație și siguranță. Și totuși Valeria Gagialov nu prea apare la „varietăți“.

(rubrica este semnată Telespectator)