Inteligența artificială atinge un nou nivel: Detectarea bolilor cardiace cu ajutorul smartphone-urilor. Anunțul făcut de Google

Inteligența artificială atinge un nou nivel: Detectarea bolilor cardiace cu ajutorul smartphone-urilor. Anunțul făcut de Google Cum se folosește Google Discover. Utilizatorii au multe beneficii. Sursă foto: Denis Linine | Dreamstime.com

Compania Google a anunțat, joi, 24 martie, o parte dintre planurile sale de a utiliza smartphone-urile pentru monitorizarea sănătății. Cele mai recente demersuri implică testarea prin captarea sunetelor inimii și a imaginilor globilor oculari, care poate ajuta oamenii să identifice problemele de sănătate de acasă.

Unitatea Alphabet Inc, parte a Google, investighează dacă microfonul încorporat al smartphone-ului poate detecta bătăile inimii și respirația atunci când este plasat deasupra pieptului, a declarat reporterilor Greg Corrado, șeful departamentului de inteligență artificială pentru sănătate. Citirile ar putea permite detectarea timpurie a tulburărilor valvelor cardiace, a spus el.

Google testează modalități de detectare a bolilor cardiace

„Nu este la nivel de diagnostic, ci la nivelul de a fi conștient dacă există un risc ridicat în privința unei (boli cardiace - n.r.), a spus Corrado, adăugând că rămân, momentan, mai multe semne de întrebare cu privire la acuratețea demersului.

Cercetarea oculară se concentrează pe detectarea bolilor legate de diabet din fotografii. Google a declarat că a raportat „primele rezultate promițătoare” folosind camere de masă în clinici și va testa dacă fotografiile de pe smartphone ar putea funcționa la fel de bine, potrivit Reuters.

Ne puteți urmări și pe Google News

Corrado a declarat că echipa sa „vede un viitor în care oamenii pot înțelege mai bine și pot lua decizii cu privire la starea lor de sănătate de acasă, cu ajutorul medicilor lor”.

Analizarea ecografiilor cu ajutorul inteligenței artificiale

Google intenționează, de asemenea, să testeze dacă software-ul său de inteligență artificială poate analiza ecografiile realizate de tehnicieni mai puțin calificați, atât timp cât acestea urmează un model prestabilit. Tehnologia ar putea rezolva problema lipsei de lucrători cu înaltă calificare și ar permite evaluarea părinților care nasc acasă.

Proiectele urmează anunțurilor făcute anul trecut cu privire la măsurarea ritmului cardiac și respirator cu ajutorul camerelor smartphone - funcții disponibile acum pe mai multe dispozitive prin intermediul aplicației Google Fit.

În timp ce Google a căutat de mult timp să aducă expertiza sa tehnică în domeniul sănătății, nu a spus prea multe despre faptul dacă eforturile generează venituri sau utilizări semnificative.

Corrado a declarat că această capacitate de lansare a fost „un pas mare” și că adoptarea va dura mai mult timp. „Când vă gândiți la respirație și la ritmul cardiac, orice nivel pe care îl adoptăm astăzi reprezintă doar o zgârietură de suprafața”, a spus șeful departamentului de inteligență artificială pentru sănătate.