ÎNȚELEGEREA PSD - UDMR parafată cu 5 minute înaintea moțiunii: În timpul liber, funcționarilor publici li se interzic „manifestări discriminatorii” (DOCUMENT)

ÎNȚELEGEREA PSD - UDMR parafată cu 5 minute înaintea moțiunii: În timpul liber, funcționarilor publici li se interzic „manifestări discriminatorii” (DOCUMENT)

UDMR a introdus miercuri, în proiectul de lege privind Codul Administrativ, un amendament în premieră absolută în România, care se referă la viața privată și dreptul la libera exprimare: în timpul liber, funcționarilor publici li se interzice prin lege să aibă „manifestări discriminatorii care sunt în măsură să creeze tensiune între majoritate și minorități”, fapta reprezentând abatere disciplinară care poate atrage demiterea din funcție. Amendamentul UDMR a fost votat de PSD cu 5 minute înainte de moțiunea de cenzură care ar fi demis Guvernul social-democrat. Maghiarii nu au participat la votul pentru moțiunea de cenzură. UDMR a spus că ședința pentru schimbarea Codului Administrativ a fost pentru „chestiuni tehnice, nimic altceva”. Tot la propunerea UDMR și cu votul PSD, președinții de Consilii Județene nu vor mai primi o eșarfă în culorile drapelului României atunci când depun jurământul.

Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului Administrativ al României a adoptat, miercuri, la prânz, o nouă variantă a propunerii legislative.

În secțiunea care se referă la „obligaţii în exercitarea dreptului la libera exprimare” pentru funcționarii publici au fost introduse două alineate noi, alin. (5) și (6), care prevăd:

(5) Funcționarii publici sunt obligați ca în afara exercitării atribuțiilor de serviciu să se abțină de la manifestări discriminatorii care sunt în măsură să creeze tensiune între majoritate și minorități, amplificând eventualele stereotipuri și judecăți care există în societate.

Ne puteți urmări și pe Google News

(6) Manifestarea unui comportament prevăzut la alin. (5) de către un funcționar public constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestuia la propunerea comisiei de disciplină conform prevederilor prezentei lege”

Amendamentul a fost depus de liderii grupurilor UDMR din Senat și Camera Deputaților, Cseke Attila și Korodi Attila.

Sancțiunile disciplinare pentru un funcționar public merg de la mustrarea scrisă, la tăierea salariului pentru o anumită perioadă și chiar destituirea din funcția publică, potrivit proiectului.

Cum a motivat UDMR introducerea acestei interdicții, potrivit documentului:

„Fiecare funcționar public, în concordanță cu obligația generală de loialitate, este obligat să-și adapteze comportamentul și în mediul on-line, manifestând un comportament rezervat în privința unui site cu conținut xenofob, rasist, naționalist, misogin ori antisemit, ca prin acest comportament să nu pună în pericol încrederea cetățenilor în serviciul public, serviciu asigurat de funcționari publici care se ghidează pe principii fundamentale constituționale, cum ar fi demnitatea umană”.

Modificările la Codul Administrativ au fost votate, cu voturile parlamentarilor PSD, cu 5 minute înainte de ședința destinată votului pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului social-democrat.

Întrebat de presă dacă UDMR a negociat cu PSD să obțină drepturi sporite pentru maghiari astfel încât parlamentarii UDMR să nu voteze demiterea Guvernului, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a spus după ședința comisiei:

„Nimeni nu a făcut promisiuni pentru nimeni, ci a fost profesională (n.r. dezbaterea) iar retrimiterea, după cum s-a văzut din această dezbatere de astăzi din comisie, a fost foarte clar pe chestiuni tehnice, pe nimic altceva (…) Nu s-a negociat nimic (între PSD și UDMR, n.red.), nu s-a căzut la niciun compromis, nu s-au făcut concesii de către români către maghiari şi de către maghiari către români (…) această atitudine de genul 'Aoleu, se vinde Ardealul acum cu Codul administrativ şi cu ce mai pune PSD-ul la solicitarea UDMR-ului' nu are nicio acoperire. S-a văzut din ceea ce s-a discutat acum, în şedinţa de Cod administrativ, că nicio acoperire n-au avut aceste zvonuri”, a declarat liderul senatorilor UDMR

După votul din comisia pentru Codul Administrativ, UDMR a participat la dezbaterea moțiunii de cenzură, dar parlamentarii maghiari au părăsit sala de plen în momentul votului.

Liderul opoziției, președintele PNL Ludovic Orban, a declarat după vot:

„Dacă UDMR ar fi votat moţiunea de cenzură, moţiunea de cenzură ar fi trecut. Vă spun sută la sută. (…) Eu aştept altceva, aştept să văd ce i-a promis Dragnea (lui Kelemen Hunor, n.red.) de a reuşit să îl convingă să îşi ţină parlamentarii în afara jocului moţiunii de cenzură”, a spus Orban.

Fără eșarfe tricolore pentru șefii de CJ

Proiectul de Cod Administrativ stipula, în forma inițială, că după depunerea jurământului la alegerea în funcție, primarii și președinții de Consilii Județene primesc „o eşarfă, în culorile drapelului naţional al României”. În urma unui amendament depus de UDMR, eșarfa tricoloră va fi înmânată doar primarului, nu și șefului de CJ.

Convenția-cadru pentru minorități

Un alt amendament introdus cu titlu de noutate la cererea UDMR, în Codul Administrativ, este că autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul acestora, au obligația de a respecta toate „tratatele și convențiile internaționale la care România este parte”.

De-a lungul ultimilor ani, UDMR a acuzat în permanență faptul că România nu oferă minorităților etnice drepturile pe care aceștia ar trebuie să le primească potrivit tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte, printre care folosirea mai extinsă a limbii maghiare și arborarea de steaguri secuiești pe primării.

Unul din documentele pe care UDMR își întemeiază afirmațiile este Convenţia – cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, document al Consiliului Europei adoptat în 1995, intrat în vigoare în 1998 și ratificat de România  prin Legea nr. 33 din 29 aprilie 1995.

Plăcute bilingve în parcuri

PSD a acceptat anterior introducerea în lege a unor prevederi noi care extind folosirea limbii materne a minorităților în administrația publică: Limba maghiară în prefecturi și deconcentrate, plăcuțe bilingve în parcuri, pragul de 20% poate fi eliminat.