Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) a anunțat că va picheta în perioada 16-19.09.2019 și 23-26.09.2019, în fiecare zi, între orele 10.00 – 12.00 , în special împotriva situației critice în care se află CFR Călători. Sindicaliștii denunță tergiversarea achiziției celor 80 rame electrice regionale noi pe fonduri europene de către Autoritatea de Reformă Feroviară.

Vagoanele, locomotivele, automotoarele și ramele electrice sunt majoritatea vechi și insuficiente, ceea ce are ca efect condiții de muncă inumane pentru mecanicii de locomotivă și automotor, dar și pentru șefii de tren și conductori, spun protestatarii. Ei denunță și lipsa de personal la funcțiile de mecanici locomotivă și automotor, revizori locomotivă, șefi tură, mecanici instructori, formatori și evaluatori, șefi tren și conductori, casieri etc.

O altă nemulțumire este legată de tergiversarea investiților substanțiale în infrastructura feroviară, iar o alta de condițile grele de muncă în care își desfășoară activitatea salariații din Calea Ferată Română.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de blocarea celor 10% din compensația acordată pe anul 2019 la CFR Călători ce trebuia imediat folosiți pentru repararea locomotivelor, automotoarelor și ramelor electrice. Ei critică lipsa unui BVC multianual pe cel puțin patru ani pentru investiții în materialul rulant al CFR Călători.

Protestatarii mai cer urgentarea demersurilor pentru recuperarea supraaccizei la combustibilul folosit de materialul rulant motor al CFR Călători și CFR Marfă și folosirea sumelor respective în modernizare. La Proteste participă și Federația Mecanicilor de Locomotivă și Federația Națională Drum de Fier.

Te-ar putea interesa și: