ÎNTÂLNIREA dintre Trump și Kim nu va mai avea loc! ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ de la Casa Albă!
- Codrin Dobrescu
- 24 mai 2018, 17:11
Summit-ul dintre președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un nu va mai avea loc. Anunțul care pune comunitatea internațională din nou în gardă, după o perioadă de calmitate privind această problemă, a fost făcut chiar de liderul de la Casa Albă.
Trump a anunțat că i-a transmis, prin intermediul unei scrisori, lui Kim că anulează întâlnirea programată pentru 12 iunie, care trebuia să aibă loc în Singapore, conform agerpres.ro.
Decizia vine după o perioadă plină de tensiuni, în care Phenianul a reclamat exercițiile militare întreprinse de armata comandată de Seul împreună cu forțele de la Washington.
Totuși, Kim Jong-un pare că s-a ținut de cuvânt în ceea ce privește dezafectarea sitului de testare nucleară, așa cum îi promisese președintelui sud-coreean Moon Jae-in, la întâlnirea pe care cei doi au avut-o acum câteva săptămâni.
Nordul a invitat mai mulți jurnaliști să asiste la această procedură, care captase deja interesul opiniei publice internaționale.
În același timp, în fața noilor plângeri înaintate de Phenian, Trump a declarat, în urmă cu câteva zile, că este nesigur dacă întâlnirea cu Kim va mai avea loc. Afirmațiile veneau în contextul în care mai mulți critici observaseră că administrația făcuse referiri la similaritatea situațiilor din Libia și Coreea de Nord. În cazul Beirutului, SUA s-a implicat activ pentru schimbarea regimului, iar perspectiva unei astfel de abordări a produs furie la Phenian, necesitând intervenția directă a lui Trump, care să nege zvonurile.